Ultima întâlnire dintre Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, premergătoare Consiliului European, nu a adus veşti bune pentru rudele sărace ale Uniunii Europene. Hotărâţi să pună piciorul în prag în privinţa datoriilor suverane ale statelor membre, cei doi au decis măsuri drastice, care vor schimba radical faţa şi regulile UE. Practic, după semnarea, până în aprilie 2012, a noului Tratat, va exista un nucleu dur - 17 state din zona euro, jucând după norme stabilite de Germania şi Franţa - în jurul căruia vor gravita celelalte 10 ţări, între care şi România, din actuala componenţă a UE. Acceptate la summituri, dar, practic, “deportate” la marginea imperiului occidental şi fără acces la decizii fundamentale. Se va amputa în bună măsură suveranitatea naţională. Depăşirea deficitului de 3% din PIB va atrage sancţiuni severe, fiind de presupus că vor interveni schimbări şi în acordarea fondurilor nerambursabile.

În ce situaţie se va afla România, dacă se va impune un astfel de nou Tratat? Într-una cât se poate de proastă. Aderarea în 2007 la UE ne-a costat enorm: privatizări- peşcheş în favoarea unor ţări occidentale, contracte cu dedicaţie pentru granzii apuseni, distrugerea propriei industrii, transformarea ţării într- o supusă piaţă de desfacere. Fără a beneficia din plin, din cauza incompetenţei sau a intereselor oculte ale guvernanţilor, de fondurile post-aderare. Momentul de răscruce prezent ne prinde pe nisipuri mişcătoare, cu o economie slabă, gata oricând să se prăbuşească.

Populaţia, aceea care a plătit şi va plăti dureros eşecurile guvernanţilor, e ţinută într- o ceaţă totală. Nici barem Parlamentul habar n-are care vor fi noile costuri, ce zone aurifere vor fi făcute cadou, ce alte resurse naturale şi active, din puţinele rămase, vor mai fi prăduite pentru captarea bunăvoinţei occidentale, ce consecinţe va avea renunţarea la posesia sectorului energ