Negocierile care vor avea loc in cadrul summit-ului Uniunii Europene de saptamana aceasta, considerat ca fiind ultima sansa pentru salvarea euro, vor fi foarte dure, a declarat purtatorul de cuvant al cancelarului Germaniei, Angela Merkel.
"Din punct de vedere al Germaniei, negocierile vor fi foarte solicitante", a mentionat Steffen Seibert, conform Focus Fen.
El a mai precizat ca aceasta tara spera ca la Bruxelles se va realiza un cadru legal pentru tarile UE, ca raspuns la criza economica care poate duce foarte curand in recesiune.
O sursa guvernamentala a spus ca Germania a devenit "din ce in ce mai pesimista" in legatura cu summit-ul UE, considerand ca aceasta intalnire nu va rezolva problemele Europei.
"Cativa parteneri inca nu au inteles gravitatea acestei situatii", a conchis politicianul german.
Guvernele de la Paris si Berlin vor sa schimbe tratatele UE, considerand ca acest lucru este singura cale pentru a combate criza.

G