Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarului de stat Bogdan Aurescua a vut o întrevedere cu Jamie Shea

Publicat in Bursa, miercuri 7 decembrie 2011 ·

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut, astăzi, la sediul MAE, o întrevedere cu Jamie Shea, adjunctul asistentului secretarului general NATO pentru riscuri emergente de securitate, cu ocazia vizitei acestuia în România, arată un comunicat remis redacţiei.

Cu această ocazie au fost abordate o serie de subiecte prioritare de pe agenda NATO, inclusiv în perspectiva Summit-ului NATO de la Chicago, din mai 2012.

Cei doi oficiali au trecut în revistă eforturile şi priorităţile NATO în domeniul apărării antirachetă, în contextul finalizării procesului de ratificare, de către Parlamentul României, la 6 decembrie 2011, a Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare antirachetă al SUA în România. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a exprimat satisfacţia autorităţilor române pentru apropiata intrare în vigoare a Acordului, precum şi convingerea că sistemul din România va reprezenta o contribuţie valoroasă la apărarea antirachetă a întregii Alianţe. Jamie Shea a salutat finalizarea procesului de ratificare a Acordului româno-american, mai ales în contextul în care la Summit-ul NATO de la Chicago de anul viitor unul dintre principalele obiective este inaugurarea unei capabilităţi operaţionale interimare antirachetă a Alianţei. Oficialul NATO a arătat că este foarte apreciată contribuţia României în domeniul apărării antirachetă şi că este important ca procesul de creare a sistemului antirachetă să continue conform parametrilor stabiliţi. Totodată, ambii oficiali au exprimat speranţa că vor fi posibile progrese în concretizarea deciziilor luate la Lisabona, în noiembrie 2010, privind cooperarea NATO-Rusia în acest domeniu.

F.A. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a avut, astăzi, la sediul MAE, o întrevedere cu Jamie Shea, adjunctul asistentului secretarului general NATO pentru riscuri emergente de securitate, cu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum o ora
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 5 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 3 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°