Antrenorul echipei FC Braşov, Marius Şumudică a trăit bucuria unei răzbunări pe fostul său club, Astra Ploieşti, de unde a fost dat afară, chiar dacă avea o serie pozitivă de rezultate.
Marius, se poate vorbi despre o răzbunare, acest 2-0 împotriva Astrei?
Mi-am dorit mult victoria asta, nu neapărat pentru că jucam cu fosta mea echipă, ci pentru că doream o iarnă liniştită, aici la Braşov, iar cele 3 puncte erau vitale pentru noi. De abia după asta se poate vorbi de orgoliul meu.|
Cum ţi se pare Astra, la o lună după ce ai plecat?
Se vede în rezultate, că sunt în descreştere. Şi, fără falsă modestie, joacă mai slab, au ocazii mai puţine de gol, asta se vede cu ochiul liber, fără să fi specialist.
Şi totuşi, de ce a fost dat afară Şumudică de la Astra?
Încă nu-mi explic în totalitate, dar cred că au fost mulţi, în interiorul clubului, care nu doreau rezultatele acelea bune, nu doreau să plătească, nu puteau să-şi mai facă tot felul de combinaţii, nu ştiu... Şi nu mă refer la domnul Ioan Niculae, îl respect, în ciuda a ceea ce a spus despre mine. Dânsul plătea, până la urmă, dar a aplecat urechea la tot felul de indivizi fără "coloană". Oricum, dacă am fost atâta timp prietenul dânsului şi l-am cumpărat cu tablouri, cum spunea, dar nu aveam caracter, înseamnă ceva. Ori, bătusem Steaua, Vaslui, Panduri şi tot nu era linişte, ba din contră, presiunea creştea. Singurii care au fost "cu mine", cum se spune, au fost jucătorii şi le voi rămâne recunoscător. Am format o familie, doar cu ei, nu cu conducerea. Cu un atacant de valoare, încă un fundaş stânga, cu Măţel, apt medical, bani la timp şi linişte, echipa putea ajunge pe un loc de Europa League.
Te-ai întoarce vreodată la Astra?
În fotbal, nu e bine să spui, niciodată. Dar, sigur, nu voi mai lucra vreodată cu omul care nu ştia cine cu cine joacă într-o