Preşedintele Consiliului Judeţean a declarat astăzi că incendiul produs acum trei săptămâni în care a ars 80% din sediul Primăriei Mironeasa ar fi fost planificat tocmai pentru a fi distruse contractele ilegale ale edililor din comună.
Constantin Simirad a ajuns la această concluzie după ce consilierii judeţeni i-au cerut să aloce din buget suma de 360.000 de lei pentru refacerea clădirii. În urma unui control, acesta a găsit unul din contractele dubioase ale Primăriei Mironeasa.
Incendiu la Primăria din comuna ieşeană Mironeasa
Primarul comunei, Elena Curcudel, a contractat acum doi ani lucrările de consolidarea şi refuncţionalizare a imobilului în care funcţiona Primăria, în schimbul sumei 750.600 de lei. Edilii au decontat constructorului jumătate din suma contractată chiar în ziua în care l-au încheiat. Peste un an, primarul a încheiat un act adiţionat motivat de majorarea TVA, iar în ianuarie 2011, un al doilea act adiţional pentru suplimentarea lucrărilor cu 327.000 de lei şi prelungirea termenului de execuţie cu încă două luni.
„După doi ani, constructorul nu a făcut nimic, dar a primit şi bani şi a cerut şi mai mult timp. Firma nu a depus nici garanţie de bună execuţie şi nu a făcut nici asigurare împotriva incendiilor“, a spus Simirad.
După incendiul de pe 13 noiembrie, şefii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au făcut cercetări şi au constatat că focul a izbucnit în podul primăriei, sursa de aprindere fiind efectul termic al curentului termic. Tragedia s-a produs din cauza unui cablu electric defect, neizolat corespunzător.
Pompierii au descoperit cauza incendiului de la Primăria Mironeasa
„Condiţiile care au favorizat dezvoltarea şi propagarea incendiului au fost observarea cu întârziere a incendiului, existenţa materialelor combustibile din structura podului şi neignifugarea acestora, li