Scandalul de la liceul bucureştean „Jean Monnet" nu se mai stinge. Ca o vâlvătaie estivală de ierburi uscate, „incendiul" mediatic este alimentat mereu de „vântul" de păţanii neortodoxe făptuite de liceeni.

Ba că fură, că beau, că se droghează sau că... preacurvesc, că fac vrute şi nevrute şi că, vezi Doamne, au ajuns în ultimul hal. Să vă spun ceva. Şi, pun pariu că mulţi dintre voi ştiţi deja acest lucru. Nu este o problemă de actualitate. În liceele constănţene se întâmplă lucruri de acest gen de muuuulţi ani. Doar că, să spunem, unica schimbare este că liceenilor din ziua de astăzi le lipseşte cu desăvârşire frica de părinţi. Înainte ţi-era jenă să te prindă tata cu ţigara-n gură, te lăsau sau nu părinţii la munte şi aşa mai departe. Ce să mai spun de piercing-uri, tatuaje şi alte lucruri de acest fel. Nici nu se punea problema, decât în cazuri absolut excepţionale. Însă băutura prin toaletele instituţiei de învăţământ, fumatul pe la colţuri, idilele cu profesorii nu reprezintă nicio noutate. Şi nu se întâmplă doar de acum, ci dintotdeauna. Să vă povestesc. În anii în care eu eram la liceu, o domnişoară anume se lăuda cu distracţiile nocturne pe care le savura alături de un tânăr politician, candidat la Primăria Constanţei, care avea ca pasiune vopsitul faţadelor liceului. Poate-o fi fost doar laudă, cine ştie, n-am stat noi la...

Oricum, acest exemplu nu este singular. De droguri auzisem şi noi, numai că nu se chemau etnobotanice, ci erau pastile, procurate de la farmacie. Băuturi erau şi pe vremea noastră, doar că nu erau scumpe şi celebre, ci mai de... timpurile alea. Nu spun că le-am experimentat, pentru că, cel puţin, în timpul ăla, mai aveai un oarecare autocontrol sau, dacă nebunia adolescentină te acapara, măcar te opreai din nebunii din frică, respect şi, poate, puţin mai multe minte. Şi atunci, ca şi acum, unii au încercat orice se put