Mai multe persoane care au participat, miercuri, la prima audiere publică de la Craiova privind problema câinilor fără stăpân au susţinut că aceştia ar trebui eutanasiaţi sau transformaţi în hrană pentru deţinuţi, provocând astfel nemulţumirea membrilor asociaţiilor pentru protecţia animalelor, transmite Mediafax.
Audierea publică a fost organizată de mai multe asociaţii şi sindicate, între care Asociaţia Pro Democraţia Club Craiova, Lions Club Craiova, Sindicatul "Forţa Legii" Craiova, iar 71 de persoane au depus depoziţii privind câinii fără stăpân din Craiova, însă dintre acestea doar 31 s-au înscris pentru a-şi susţine punctul de vedere în faţa unei comisii. Din comisie au făcut parte prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, decanul Facultăţii de Drept "Nicolaie Titulescu" din Craiova, conf. univ. dr. Cristiana Geormăneanu, medic specialist medicină de urgenţă, Liviu Ionescu, preşedintele Centrului Naţional de Educare Canină, psihologul Adriana Rotaru şi Mariana Ciobanu din partea comisiei de iniţiere.
Potrivit regulamentului, participanţii au putut să îşi susţină punctul de vedere în faţa comisiei timp de trei minute.
"Primăria şi asociaţiile de proprietari ar trebui să facă nişte ţarcuri în care să stea cinci sau şase câini care să fie luaţi în evidenţă şi să de desemneze o persoană care să aibă grijă de fiecare câine, iar pe cheltuiala noastră ar trebui să fie hrăniţi şi sterilizaţi. Eu nu cred că astfel ne-ar mai putea deranja întrucât solicit ca ţarcurile să fie puse în locuri retrase", a susţinut unul dintre participanţii la audierea publică.
După finalizarea luările de cuvânt oficiale, mai mulţi participanţi au solicitat zgomotos să îşi susţină punctul de vedere, iar în cele din urmă organizatorii şi-au dat acordul în acest sens, "în afara procedurii oficiale".
Astfel, un bărbat de 81 de ani din Craiova a provocat nemulţumiri în r