Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singuri de Sărbători

Publicat in Adevarul, miercuri 7 decembrie 2011 ·

Perioada Sărbătorilor de iarnă înseamnă pentru cei mai mulţi seri liniştite în mijlocul celor dragi. Celibatarii se luptă însă cu sentimentul singurătăţii, care de multe ori îi copleşeşte.

Aproape paradoxal, perioada Sărbătorilor de iarnă nu înseamnă doar bucurie, ci şi un număr tot mai mare de persoane care intră în stări depresive sau chiar încearcă, uneori şi reuşesc, să-şi ia viaţa.

Motivul: nimeni nu-şi doreşte să fie singur în această perioadă a anului pentru că simte că nu se integrează „în peisaj". Este luna bucuriei şi a cadourilor, dar cum să fii fericit când nu ai cu cine să faci planuri sau cu cine să-ţi împărtăşeşti bucuria. Acasă, în familie, eşti privit ciudat pentru că nu ai pe nimeni. Prietenii tăi sunt toţi cuplaţi, motiv pentru care nu poţi merge în vacanţă cu ei, ai fi în plus.

Crăciun cu fostul

O situaţie chiar mai incomodă în această perioadă este cea a persoanelor care s-au despărţit, dar au copii, fapt ce-i obligă să petreacă Crăciunul cu fostul partener. Terapeutul american Jane Greer oferă câteva sfaturi pentru ca Sărbătorile să treacă mai uşor în această situaţie.

„Trebuie să-ţi organizezi timpul, să-ţi construieşti un plan în care să spui cum crezi tu că ar fi mai bine să vă programaţi vacanţa de iarnă, dar îi poţi sugera şi alte opţiuni. Este bine să dai dovadă de flexiblitate pentru a nu-i oferi ocazia de a opune rezistenţă", explică aceasta. De exemplu, puteţi face împreună lista cadourilor pentru Crăciun, stabilind cine şi ce cumpără.

De asemenea, există cupluri care reuşesc să treacă peste nemulţumirile pe care le-au avut şi să petreacă împreună, de dragul copiilor. „Această variantă poate avea succes doar în cazul în care partenerii şi-au rezolvat diferenţele, pentru a evita situaţii neplăcute cu certuri sau supărări, mai ales de Sărbători", explică psihologul. Pe de altă parte, copiii trebuie să p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe în legătură cu intenția MVM Grup de a achiziționa E.ON Energie România

Ziua Constanta acum 30 minute
Ministerul Energiei anunță că a sesizat Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacția prin care MVM Zrt. (Magyar Villamos Művek Zártkörűen Működő Részvénytársaság) (MVM Group), companie de stat ungară, int

BREAKING NEWS Israel şi Hamas au ajuns la un acord privind încetarea focului în Fâşia Gaza

Mediafax acum 28 minute
Acordul în mai multe etape vine cu câteva zile înainte ca Donald Trump să preia funcţia de preşedinte al SUA. Încercările anterioare de a intermedia un acord care să pună capăt conflictului de 15 luni şi să asigure eliberarea celor 98 de ostatici is

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 4 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Premierul Poloniei acuză Rusia că a plănuit acte de terorism asupra unor companii aeriene din întreaga lume

Mediafax acum o ora
„Nu pot decât să confirm că Rusia a planificat acte de terorism aerian, nu doar împotriva Poloniei, ci asupra unor companii aeriene din întreaga lume”, a declarat Tusk în timpul unei întâlniri cu Volodimir Zelenski, potrivit Politico. New York Times

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Acord pentru formarea unui guvern de coaliție în Bulgaria. Coabitarea „va fi dificilă”, avertizează analiștii

HotNews acum 2 ore
Conservatorii din Bulgaria și-au găsit miercuri parteneri de coaliție, după mai multe luni de negocieri, în speranța de a pune capăt crizei politice care paralizează de o perioadă lungă țara, scrie Agerpres, care citează AFP. Patru partide și-au dep

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război

HotNews acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război, eliberând fiecare câte 25 de persoane, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters. „Aceştia sunt militarii şi civilii noştri”, a scris preşedintele ucrain

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Banca Națională bate pasul pe loc: menține dobânda cheie la 6,5%

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. Totodată, s-a hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,5 la sută pe

Preşedinta USR, Elena Lasconi: Premierul PSD Marcel Ciolacu încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie

News.ro acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe premierul PSD Marcel Ciolacu că încearcă să îi păcălească din nou pe pensionari înainte de alegeri, cu promisiunea de indexare a pensiilor în septembrie. Ei vor să mintă românii până la prezidenţiale şi dup

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°