"E mai bine, totuşi, la noi!", îmi ziceam, în timp ce urmăream Sicko, documentarul lui Michael Moore despre sistemul de sănătate din SUA. Mă gândeam că, în România, dacă îţi tai degetele de la o mână şi fugi cu ele la spital, medicul nu-ţi pune la loc doar unul, iar pe celelalte le bagă la frigider până faci rost de bani, ci ieşi pe uşă cu mâna ca nouă. Acum, însă, nu mai sunt deloc sigură de asta. După introducerea coplăţii, chiar şi cusutul unei singure falange poate fi o problemă. Teoretic, ai o urgenţă şi ar trebui să fii tratat gratuit până la stabilizare, dar ziua de internare, radiografia ulterioară, consultaţia la specialist, fizioterapia intră la coplată, iar rezolvarea completă a cazului presupune mai multe intervenţii şi bani, prin urmare ai putea fi nevoit să alegi între inelar şi arătător. Asigurarea de sănătate pe care o achiţi, lunar, din salariu îţi acoperă cheltuielile numai în cazul în care sistemul a înfulecat, complet, suplimentul anual de şase sute de lei. Şi, nici atunci, nu le ia în calcul pe toate, pentru examenele complexe, operaţiile şi tratamentele scumpe trebuind să umbli, din nou, la buzunar. În concluzie, îngrijirea medicală în România, garantată prin Constituţie, este din ce în ce mai puţin accesiblă tuturor.

Coplata care va intra în vigoare din februarie 2012, la insistenţele FMI reprezintă o nouă modalitate de a aspira bani de la 13 milioane de persoane (peste opt milioane fiind scutite), într-un sistem medical dezarticulat şi prost gestionat. "Sumele încasate din coplată se utilizează pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale", scrie la Legea 220/2011, specificând că ele se duc la furnizorii de servicii, adică la medicul de familie, policlinici, spitale. Aceştia, aşadar, primesc o sursă de finanţare în plus, din care îşi pot achita datoriile (cronice), supravieţui de la o lună la alta, extinde, moderniza etc. Ministrul Sănă