Orange şi Vodafone, cei mai mari operatori de telefonie mobilă de pe piaţă, cer imperativ arbitrului telecom să prelungească perioada în care vor fi obligaţi să elibereze o parte din banda de 900 MHz în condiţiile în care termenul în care s-a făcut anunţul e prea scurt - la fel şi termenul de realizare, iar impactul financiar asupra businessului ar fi semnificativ.
"Această perioadă de un an de zile este o prevedere imposibil de realizat din punct de vedere tehnic şi vom aduce toate argumentele ca perioada să fie mărită", a spus Dorin Odiaţiu, directorul de marketing al Orange, în cadrul unei conferinţe de specialitate. "Perioada de un an de zile este foarte greu de atins", a spus şi Babak Fouladi, directorul tehnic al Vodafone.
ANCOM a propus săptămâna trecută ca Orange şi Vodafone să elibereze o parte din banda de 900 MHz anul viitor, urmând ca spectrul eliberat să fie scos la licitaţie cu nişte condiţii stricte care vor împiedica, cel mai probabil, participarea Orange şi Vodafone. Condiţiile impuse pentru participarea la licitaţie ar putea duce la câştigarea competiţiei de către compania românească RCS&RDS, cel mai mare operator de cablu TV şi net fix de pe piaţă, care oferă şi servicii de comunicaţii mobile. De altfel, acest proces a demarat după ce un studiu comandat de ANCOM a arătat că RCS&RDS este dezavantajată pe piaţă pentru că nu poate oferi servicii 3G în banda de 900 MHz, la fel ca Orange şi Vodafone.
Cei doi giganţi nu au respins, în comentariile făcute astăzi, propunerea de decizie a ANCOM, însă au insistat asupra faptului că termenul propus de arbitrul pieţei de comunicaţii ar fi imposibil de atins. "Ceea ce aş dori să precizez este că această perioadă de un an este o prevedere imposibil de realizat din punct de vedere tehnic. Vom aduce toate argumentele ca perioada să fie mărită. Ar fi nevoie de un efort extraordinar de reorgan