Liderii UE vor un nou tratat pentru a putea exclude din zona unică membrii slabi, spun sursele. Dar contractul are nevoie de multe îmbunătăţiri. Sursa: FOTO: REUTERS
Tocmai când cei doi lideri europeni, "cuplul Merkozy", credeau că au liniştit pieţele anunţând că vor impune reguli stricte ţărilor care se abat de acum încolo de la cerinţele tratatului UE, agenţia de rating Standard&Poor’s le-a dat lovitura de graţie. Germania, statul care era considerat garantul funcţionării Uniunii Europene, a fost pusă sub perspectivă negativă, alături de majoritatea statelor din zona euro.
În replică, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a anunţat că noul summit de criză, care va avea loc joi şi vineri, va veni cu propuneri radicale de schimbare a tratatului european.Fără a da detalii. Dacă "schimbările" implică, însă, doar obligaţia ca statele să nu depăşească un deficit bugetar de 3% din PIB, singura cifră vehiculată în discursul celor doi lideri UE, atunci, de fapt, nu se schimbă nimic, spun economiştii chestionaţi de EVZ.
Reguli mai stricte
"Ar fi absurd ca singurul element de noutate al noului tratat să fie introducerea unor pedepse aplicate automat pentru încălcarea prevederilor de buget. Pe de-o parte, să nu uităm că Germania şi Franţa însele au deficite mai mari. Pe de altă parte, dacă aceasta ar fi singura condiţionalitate nouă, ar fi insuficient", a spus pentru EVZ economistul Florin Cîţu. Trebuie eliminată posibilitatea ca politica bugetară să fie prociclică, consideră acesta.
Regulile mai stricte privind politica bugetară ar trebui să includă mult mai mulţi parametri decât deficitul bugetar: targeturi pentru datoria publică, condiţionarea atingerii unui deficit bugetar structural zero, reguli stricte de pedepsire a celor care încalcă prevederile, includerea unui principiu de transparenţă fiscală, crede Cîţu. "Când bugetul are venituri mai