Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rectorul cercetat penal mai vrea un mandat la UMF Iaşi

Publicat in Adevarul, miercuri 7 decembrie 2011 ·

În ciuda scandalului cu fonduri europene în care este implicat, Vasile Astărăstoae vrea încă patru ani la cârma Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi.

Vasile Astărăstoae, rectorul de la UMF Iaşi, urmărit penal pentru trucarea unei licitaţii cu fonduri europene, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat. Astărăstoae, care este şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, este sigur că scandalul în care este implicat nu-i va afecta şansele de câştig.

„Priorităţile mele în programul de management pe care l-am propus pentru următorul mandat sunt performanţa în educaţie şi cercetare şi obţinerea recunoaşterii internaţionale a Universităţii, dimensiunea culturală, multiculturală a UMF", susţine actualul şef al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" din Iaşi.

Are un singur contracandidat

Astărăstoae este sigur pe voturile comisiei care îl va alege pe cel care va conduce învăţământul medical ieşean în următorii patru ani. „O campanie electorală depinde mai puţin de obstacolele celor care vor să te împiedice să accezi la o funcţie. Într‑un mediu universitar sănătos astfel de piedici nu au succes. Cei care votează vor decide, în funcţie de proiectele candidaţilor şi rezultatele obţinute de-a lungul timpului, cine este potrivit pentru funcţia de rector. Eu am adus programele Universităţii în categoria A la clasificarea Ministerului Educaţiei, UMF Iaşi este în top 12 din ţară, avem rezultate, avem proiecte realizate în timpul mandatului meu", se justifică rectorul.

Mâine este ultima zi în care candidaţii îşi pot depune CV-urile şi proiectele de management la Registratura Universităţii de Medicină. Până acum, Vasile Astărăstoae are un singur contracandidat, în persoana reputatului chirurg Ştefan Georgescu, coordonator de rezidenţiat la universitatea ieşeană. Georgescu a ocupat şi funcţia de şef al Direcţiei de Sănătat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la Roman: un bărbat a suferit arsuri

Ceahlaul acum 50 minute
În această dimineață, în jurul orei 07:50, un bărbat care a vrut să aprindă o candelă în bucătăria casei sale a provocat o explozie. O defecțiune a buteliei de aragaz a condus la acumularea gazelor care s-au aprins în momentul în care a folosit surs

Mesaje RO-Alert în localităţi din judeţele Cluj şi Dâmboviţa, pentru a semnala prezenţa unor urşi

News.ro acum 29 minute
Autorităţile din judeţele Cluj şi Dâmboviţa au emis, sâmbătă, mesaje RO-Alert pentru a avertiza populaţia cu privire la prezenţa unor urşi în localităţi. ”În jurul orei 11:47 a fost semnalată prezenţa unui animal sălbatic (urs) în satul Glod. Interv

UPDATE - Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Chiajna / Ancheta a stabilit că există suspiciuni de omor / Un tânăr de 22 de ani, arestat

News.ro acum o ora
Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al cincilea al unui bloc din Chiajna, iar verificările făcute de anchetatori au stabilit că există suspiciuni de omor. Anchetatorii au identificat un tânăr de 22 de anio, suspectat de comit

Cod galben de vânt și precipitații mixte în aproape toată țara. Vremea se răcește accentuat

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă, 5 aprilie 2025, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, precipitații mixte, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă și îngheț la sol, și

Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane

G4Media acum 3 ore
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni, reducând valoarea totală a companiilor din acest indice cu 5.400 miliarde de dolari în doar două sesiuni, după ce Jerome Powell, preşedintele Rezervei Fe

Cutremur în România, în această dimineață! Care a fost magnitudinea

Ziua Constanta acum 4 ore
În această dimineață, 5 aprilie 2025, la ora 04:33 (ora locală a României), s-a produs un cutremur în zona sismică Vrancea. Potrivit INCDFP, seismul s-a produs la adâncimea de 139,9 kilometri și a avut o magnitudine de 3.9. Conform cercetărilor iniț

Prognoza ANM actualizată: cod galben de viscol și vânt puternic în majoritatea regiunilor țării. Cum va fi vremea în București

Gandul acum 2 ore
Prognoza ANM actualizată. Specialiștii în meteorologie au emis un cod galben de viscol și vânt puternic, fiind valabil în majoritatea regiunilor din țară. Iată cum va fi vremea în București. Prognoza ANM actualizată. A fost emisă o informare meteoro

Marcel Ciolacu: E aproape imposibil, deci sunt 0,001% şanse ca domnul Crin Antonescu să nu intre în turul 2 / Pe ce se bazează liderul PSD

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, crede că este aproape imposibil ca prezidenţiabilul Coaliţiei să nu intre în turul al doilea. ”E aproape imposibil, deci sunt 0,001% şanse ca domnul Crin Antonescu să nu intre în turul 2”, a declarat, sâmbătă, Marce

Regizorului grec Yorgos Lanthimos i-a fost refuzată cererea de a filma la Acropole

HotNews acum 2 ore
Yorgos Lanthimos este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori din Grecia, iar în 2024 a regizat filmul „Poor Things”, care a câştigat patru premii Oscar, inclusiv cel pentru Cea mai bună actriţă, acordat Emmei Stone, precum şi Leul de Aur la Festival

Gabriela Cristea a ajuns din nou la spital, pe oxigen! Ce boală are vedeta: „Noapte oribilă”

Cancan acum o ora
Momente complicate pentru Gabriela Cristea! Fosta prezentatoare de la Mireasa a ajuns din nou la spital, pe oxigen! Vedeta a avut parte de o noapte oribilă și și-a îngrijorat fanii! A fost nevoită să le ceară ajutorul medicilor de urgență! Ce boală

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

3°/14°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Iasi
acum

19°
sâm.

3°/20°
dum.

1°/8°
lun.

-0°/6°
mar.

-0°/7°
Constanta
acum

16°
sâm.

10°/16°
dum.

4°/13°
lun.

4°/7°
mar.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

-1°/5°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/6°
Timisoara
acum

18°
sâm.

4°/19°
dum.

1°/9°
lun.

-2°/7°
mar.

-1°/10°