Un australian în vârstă de 45 de ani a fost condamnat la 500 de lovituri de bici şi un an de închisoare de justiţia din Arabia Saudită, pentru blasfemie, a anunţat miercuri Guvernul australian, citat de AFP.
Mansor Almaribe a fost arestat în oraşul Medina la 14 noiembrie, unde se afla pentru pelerinajul musulman anual, hajj. Poliţia l-a acuzat că îi insultă pe însoţitorii profetului Mahomed, a precizat presa australiană.
Potrivit Ministerului australian de Externe, bărbatul a fost condamnat marţi.
"Ambasadorul australian este în contact cu autorităţile saudite după ce un australian în vârstă de 45 de ani a fost condamnat de un tribunal din Arabia Saudită la un an de închisoare şi 500 de lovituri de bici", a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului.
Un reprezentant consular a fost prezent în momentul verdictului. Mansor Almaribe, care locuieşte la Shapparton (statul Victoria, în sudul Australiei) risca iniţial doi ani de închisoare, dar pedeapsa i-a fost redusă la un an, potrivit purtătoarei de cuvânt a ministerului.
Fiul său cel mare, Jamal, a declarat în cursul săptămânii pentru cotidanul Melbourne Age că tatăl său citea şi se ruga cu un grup de pelerini când a fost abordat de poliţia religioasă, care l-a arestat.
Bărbatul, care are cinci copii, este prea sărac pentru a-şi plăti un avocat, potrivit Melbourne Age. El suferă de diabet şi are probleme cardiace.
"Nu cred că va supravieţui nici măcar în cazul a 50 de lovituri de bici", a adăugat un alt fiu al acestuia, Mohammed, pentru postul de radio ABC.
Un australian în vârstă de 45 de ani a fost condamnat la 500 de lovituri de bici şi un an de închisoare de justiţia din Arabia Saudită, pentru blasfemie, a anunţat miercuri Guvernul australian, citat de AFP.
Mansor Almaribe a fost arestat în oraşul M