Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China cotcodaceste Al Treilea Razboi Mondial. De ce? (Opinii)

Publicat in Ziare.com, miercuri 7 decembrie 2011 ·

In timp ce pe plaiurile mioritice invatamantul devine pagini de Playboy si agramatii reformeaza Constitutia, tranzactioneaza democratia pe bursa valorilor si schimba alegerile dupa cum ii taie capul, iar Europa isi plange deja viitorul si respira tot mai greu sub euro, din China se aude tot mai clar zumzetul unui nou razboi mondial.

Cu mintile luate de avantul economic pe care l-a inregistrat in ultimele decade, dar si cu teama unei criza care a inceput si la ei deja sa subrezeasca planificarea comunista, China invoca tot mai apasat o noua conflagratie mondiala.

Primul semn fara urma de echivoc a fost lansat la sfarsitul saptamanii trecute, cand un general al armatei a declarat ca nu vor ezita sa apere Iranul, chiar daca acest lucru ar inseamna declansarea celui de-Al Treilea Razboi Mondial. Din start, afirmatia seamana mai degraba cu gestul unui cocos care vrea sa se impuna in ograda, sa fie luat si el in serios si sa conteze in randul mai marilor lumii. Din moment ce economic deja au demonstrat-o, nu le mai ramane decat sa impresioneze si pe celelalte planuri.

Ascunsa de pretextul ca dezvolta relatii economice de peste 30 de miliarde de dolari cu Teheranul, China si-a putut permite sa sara in apararea statului totalitar fara niciun complex. La fel de usor de inteles este si mutenia care a urmat la nivel global. Dupa ce au facut coada la poarta Chinei pentru bani, favoruri economice si investitii, care mare putere economica a Occidentului sa-si mai permita a o pune la punct, pe motiv ca ia apararea unui regim politic totalitar, care mai si dezvolta pe deasupra tehnologie si armament nuclear?

Cea mai buna dovada pentru impresia "artistica" pe care au avut-o cuvintele Chinei e reactia SUA, dupa ce Teheranul s-a laudat ca a doborat un avion american de recunoastere. Silence, please. Nimic dinspre Washington. Incurajate pa

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 13 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°