N-au avut autorizaţie de lipit afişe şi s-au ales cu mii de lei, amendă, din partea Poliţiei Locale. Au păţit-o câteva persoane din ţară care făceau reclamă la spectacole. Află cât au de plătit!
Trei persoane au fost surprinse de poliţiştii locali, în timp ce lipeau afişe publicitare, fără să beneficieze de autorizaţie. Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au depistat în zona Punctelor Cardinale din Timişoara o persoană de sex masculin care distribuia materiale publicitare.
Deoarece numitul R. Ionuţ, din Bucureşti, nu deţinea aviz din partea Primăriei Municipiului Timişoara pentru a distribui mostre sau materiale publicitare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 200 de lei.
O femeie din Timişoara a ajuns la spital, după ce a abia a reuşit să scape de o haită de câini maidanezi
În cursul aceleaşi zile, poliţiştii locali au depistat două persoane de sex masculin care lipeau afişe publicitare pe un gard situat pe strada Dorobanţilor, din Timişoara. Deoarece numiţii C. Gheorghe, din Ploieşti, şi M. Carlo, din Timişoara, lipeau afişe în alte locuri decît cele autorizate, aceştia au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 1.000 de lei.