Pentru cei care nu sunt adepţii unei seri liniştite, acasă, în faţa bradului, restaurantele din Bucureşti încă mai au locuri disponibile pentru petrecerile de Crăciun.
În noaptea în care Moşul aduce cadouri celor cuminţi, localurile organizează petreceri cu muzică folclorică şi mâncare tradiţională. În majoritatea restaurantelor din Capitală s-au ocupat deja locurile disponibile pentru petrecerile de sărbători, însă, cu puţin noroc, mai pot fi făcute rezervări la anumite localuri.
„La 2 lei“ bei vin cât vrei
Restaurantul „La 2 lei“, situat pe Bulevardul Decebal, oferă o seară de Crăciun cu muzică folclorică, vin şi muşchi file împănat cu crustă de mălai. Organizatorii au pregătit şi un program artistic cu dansatori îmbrăcaţi în costume tradiţionale, care vor juca pe muzica folclorică cântată de formaţia restaurantului.
Meniul va fi unul cu specific românesc, din care nu vor lipsi zacusca, piftia, ceafa de porc sau cartofii ţărăneşti. De asemenea, aperitivul va fi compus şi din fasole bătută, salată de vinete, telemea de oaie, şorici, tobă, lebăr şi pastramă de porc afumată. La felul principal, bucătarii vor mai găti pulpe de pui la cuptor, ficăţei de pasăre şi rondele de cârnăciori.
La sfârşit, petrecăreţii se vor îndulci cu plăcinta casei, tort de mere sau clătite cu ciocolată. În meniu intră şi vinul casei, apa şi cafeaua, băuturi care sunt oferite la discreţie. În prezent, din capacitatea de 150 de persoane a restaurantului, au mai rămas 50 de locuri disponibile, care se pot rezerva cu 110 lei de persoană.
„Villa Rodizo“ organizează petrecere pentru copii
Locuri libere mai sunt şi la restaurantul „Villa Rodizo“, care se află în apropiere de parcul Grădina Icoanei, din Bucureşti. Organizatorii, însă, s-au axat anul acesta mai mult pe copii, pentru că, „consideră că această sărbătoare este mai mult legată de copii dec