Medlife, companie de servicii medicale private, a inaugurat pe 7 decembrie, în București, primul spital privat de ortopedie și traumatologie din oraș și din țară, instituția fiind dedicată afecțiunilor sistemului osteo-articular.
Spitalul oferă servicii complete de ortopedie: consultaţii de specialitate în regim de ambulatoriu şi spital, intervenţii chirurgicale, serivicii de imagistică şi laborator, precum şi servicii de kinetoterapie şi recuperare medicală.
Dotări de ultimă generație
CLICK pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu noul spital!
Clădirea se desfășoară pe trei etaje, are o suprafață de 2000 de mp și găzduiește o gamă completă de secții medicale: ambulatoriu de specialitate, departament de imagistică și radiologie medicală, bloc operator dotat cu trei săli de operație, unitate non-stop de primiri urgențe, departament de kinetoterapie și recuperare medicală, laborator pentru analize și multe altele.
Pentru cei care doresc să se interneze, spitalul asigură o capacitate de 45 de paturi, fiecare rezervă având unul sau două locuri. De asemenea, pacienții vor putea beneficia de echipamente de ultimă generație, care permit realizarae unui tratament complet, adaptat fiecărui caz specific.
80 de angajați vor îngriji pacienții
Echipa spitalului este formată din 80 de angajați, în special medici și asistente care vor lucra atât în zona de ambulatoriu, cât și în zona intervențiilor chirurgicale.
Investiția totală pentru construirea și echiparea spitalului s-a ridicat la 8,5 milioane de euro. Reprezentanții MedLife estimează că, în primul an de activitate, în Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie se vor trata aproximativ 1000 pacienţi lunar.