Aproximativ 200 de revoluţionari protestează, miercuri, în Piaţa Universităţii, cerând demisia Guvernului şi organizarea de alegeri libere, la un moment dat având loc o altercaţie între aceştia şi forţele de ordine.
La acţiune participă reprezentanţi ai Blocului Naţional al Revoluţionarilor, unde preşedinte de onoare este Ion Iliescu.
Oamenii strigă "România, trezeşte-te!" şi cer demisia Guvernului şi organizarea de alegeri libere.
Protestul nu este autorizat, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei Georgian Enache.
La un moment dat, între revoluţionari şi forţele de ordine a izbucnit o altercaţie, după ce jandarmii au intervenit pentru eliberarea carosabilului blocat de participanţii la protest.
Unii dintre revoluţionari au reclamat că jandarmii au folosit în timpul intervenţiei gaze lacrimogene.
Georgian Enache a negat însă aceste susţineri, precizând că jandarmii nu au folosit forţa şi nu au folosit gaze lacrimogene.
Protestul spontan al revoluţionarilor, autorizat dar în Piaţa Constituţiei nu a Universităţii
Municipalitatea a autorizat protestul spontan al revoluţionarilor adunaţi la Universitate, însă, nu pentru locul în care aceştia s-au adunat, în Piaţa Universităţii, ci pentru Piaţa Constituţiei, unde manifestanţii urmează să fie conduşi de jandarmi.
Surse din jandarmerie au declarat, pentru MEDIAFAX, că membrii Comisiei de specialitate din Primăria Capitalei au dat curs miercuri dimineaţă cererii de miting formulate de Grupul Revoluţionarilor 1989.
Cu toate astea municipalitatea nu a fost de acord ca protestul să aibă loc în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Constituţiei într-o zonă care, la ora transmiterii acestei ştiri era împrejmuită cu garduri ale jandarmeriei.
În