George Purcaru este profesor universitar la o facultate din Frankfurt şi a prevestit, cu o eroare de trei ani, cutremurul din 1977 din România. Acum anunţă un seism puternic pentru anul 2012, potrivit Antena 3.
Profesorul universitar George Purcaru prevestea, la începutul anilor `70, un seism uriaş în România prin 1980. S-a înşelat doar cu trei ani.
Acum, cercetătorul român lansează o altă predicţie.
"Următorul cutremur după cel din 1977, cu un interval de magnitudine 6,6 - 6,7 până la 7 va fi în intervalul de timp până în 2012. Hai, până în 2013. Nu poate fi dată nici ziua, nici luna, nici anul", susţine George Purcaru.
Preşedintele Secţiei de Predicţie al Comisiei Europene de Seismologie se bazează pe dictonul "Istoria se repetă" şi astfel a reuşit să câştige recordul pentru cea mai exactă predicţie din lume.
"Acest lucru se bazează pe legile de repetiţie a cutremurelor mari din ţra noastră, începând cu anul 1100", a mai spus cercetătorul.
Studiul despre cutremurul din 2012 a început în 1979.