Sa nu citesti de ti-e frica sa afli, ori de te grabesti sa judeci. Nu citi nici daca n-ai suficient tupeu sa gonesti o idee pana la limita in care imaginatia ta sa-ti spuna: “Mai, dar asta as fi eu?”. Opreste-te aici, respira, zambeste si pleaca. Nu toate cuvintele sunt pentru toti.
Ce faci cand afli brusc ca ai de trait mai putin decat te gandeai? Ce spui? Cui spui? Unde alergi? Si ce rost mai are sa bati la usile altora atunci cand stii ca zilele tale s-au inghesuit brusc intr-o clepsidra sufocant de mica si ca scurgerea lor goneste ca vantul peste dune? De ce ai mai cere un ajutor incert pentru a incerca sa infrangi o certitudine?
O amica mi-a intins acest link cu nume predestinat: SOS Cardio, intr-un e-mail si intr-o pauza de cafea, am completat testul. Intr-o joaca. Un cartonas, doua cartonase … zece cartonase egale cu toti anii in care am crezut ca pot orice, pot oricum, ca oricum nu conteaza. Ca sunt invincibila. Rezultat: nu sunt invincibila.
Asa am aflat ca traiesc cu 10 ani mai putin decat ultimul european oarecare ce traieste intr-o tara mai fericita de pe acest continent. Nu ma plang. Imi dau doar seama ca toata zbaterea mea aici a fost complet inutila. Ce-as fi facut in acei 10 ani, potential bonus al vietii civilizate? Poate as fi iubit mai mult, poate as fi cunoscut mai mult, poate as fi descoperit formula fericirii, ori as fi trait suficient sa-mi ocup terenul rezervat pe Luna, pe care l-am numit: “Lacrimonada”. As fi construit o casuta imponderabila, cu lampioane de idei crete si cu stergare fluide pe pereti. Poate as fi reusit sa ma plimb printre pagodele din Myanmar recitind intaiul poem ascuns al lui Kipling.
Sau, cel mai probabil, as fi trait ca in prezent, gandindu-ma ca ziua de maine e obligatoriu a mea, oricand, oricum, in orice conditii, asa cum poate, traim noi toti.
Ce nu masoara nimeni e cat ti-
