Ambasada SUA a lăudat prestaţia procurorului general, Laura Codruţa Kovesi şi a procurorului şef al DNA, Daniel Morar.
Potrivit unui comunicat al ambasadei, referitor la vizita directorului FBI, Robert Mueller, la Bucureşti, Kovesi şi Morar au avut "realizări impresionante". Totodată, Guvernul României este atenţionat să se asigure că succesorii celor doi vor fi la fel de competenţi „pentru a menţine aceleaşi standarde înalte de integritate, independenţă şi simţ al răspunderii".
Colaborare strânsă
„Cooperarea cu procurorii români a fost un alt element -cheie în succesul eforturilor noastre de aplicare a legii. SUA apreciază devotamentul, curajul şi integritatea conducerii şi a angajaţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ai direcţiilor specializate din cadrul acestei instituţii, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism. Mandatele procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, şi al procurorului-şef al Direcţiei naţionale anticorupţie, Daniel Morar, expiră în 2012, după şase ani de realizări impresionante", se arată în comunicat.
Potrivit Mediafax, preşedintele Traian Băsescu a declarat că îi va cere procurorului general Codruţa Kovesi prelungirea cu şase luni, până la raportul Comisiei Europene din vară, a mandatului procurorului-şef al DNA, Daniel Morar, care expiră peste două luni.
Ambasada a mai notat că, în cadrul vizitei sale la Bucureşti, directorul FBI, Robert Mueller, s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, dar şi cu alţi oficiali români. Potrivit ambasadei, vizita directorul FBI a consolidat deja strânsa colaborare dintre România şi SUA în domeniul aplicării legii.