Parlamentarii au refuzat să mărească bugetul Agenţiei Naţionale de Integritate pentru anul 2012. Avizul negativ a fost cu “majoritate de voturi împotrivă” şi doar cinci voturi “pentru”. Aşa sună ştirea! Bugetul pentru ANI în anul 2012 este de 20.610.000 de lei, semnificativ mai mare faţă de execuţia preliminară pe 2011, de 13.724.000 de lei.
Cred că asemenea multor cititori mă pierd în zerouri, în lei vechi şi noi, în ROL şi RON. Cert este - ca să pricepem şi noi care e suma reală - că în 2011 ANI a avut acelaşi buget ca în anul 2010, respectiv 15.702.000 lei, aprox. 3.500.000 de euro. O cifră frumoasă, nu? Iar acum, în criză, deşi n-au angajat decâ un om în plus, cer un mizilic de 5 milioane de euro! ANI este unică în Europa, o invenţie care nu a dat satisfacţie. Să-mi spună mie cineva onest care a fost contribuţia la lupta anticorupţie a acestei instituţii. Dincolo de banii tocaţi şi de nişte decizii contestate. Zero barat! Ba mai mult, există două decizii care declară ANI neconstituţională. Singurul succes: “Până la data de 30.09.2011 au fost procesate 2.579.060 de declaraţii de avere şi de interese, din care 2.539.752 sunt publicate pe portal”, susţine ANI. Da, o uriaşă bază de date, asemenea Securităţii sau Gestapoului, dar total inutilă. A tăia frunză la câini e o vorbă demodată.
De la ANI va proveni zicala de “a procesa declaraţii”. Jenant este că ANI este folosită pentru tot felul de jocuri şi de mizerii, inclusiv de premierul Emil Boc. Abia aştept să văd ce răspuns o să-i dea în cazul Andreeasca, fostul secretar general al Guvernului. Abia aştept să rup picioarele cuiva.
Marii ciorditori pot să stea însă liniştiţi, ANI procesează pentru tine.