„Iaşiul, capitală a Moldovei din 1564, era aşezat în mijlocul ţării (...) Azi, Iaşiul este la hotar", constată directorul Teatrului Naţional din Iaşi, regizorul Cristian Hadji-Culea, în caietul program al celui mai nou festival românesc de teatru, tutelat de instituţia pe care o conduce, „Europa Est de Tot - ReUNIUNI teatrale". Substanţa evenimentului este sintetizată într-o întrebare: „Există teme şi abordări specifice estului, spectacole, piese de teatru?". Un posibil răspuns a fost oferit în săptămâna care a cuprins şi ziua de 1 Decembrie, în cele trei spaţii ale teatrului ieşean: Sala Studio, Sala Teatru³ („La Cub" pentru obişnuiţi) şi Sala Uzina cu Teatru. Ţinând cont de faptul că edificiul celui dintâi Naţional românesc este încă în reabilitare (în cel mai rău caz inaugurarea ar trebui să aibă loc la începutul stagiunii viitoare), deja existenţa celor trei spaţii proprii de joc este un semn de reintrare hotărâtă în geografia genului.

Proiectul acestei inedite descrieri a Moldovei, în încercarea de a desena, la ediţiile viitoare, detaliile reliefului cultural al întregului est post-comunist, s-a oprit, pentru exemplarul pilot, la cele două maluri ale Prutului, convocând teatre din Chişinău şi Bălţi, reprezentante ale malului stâng, din Botoşani, Piatra Neamţ şi Iaşi, gazde de pe malul drept.

Cele unsprezece spectacole, reprezentând tot atâtea companii teatrale, alături de cele două colocvii lipsite de inhibiţii şi inteligent moderate de secretarul literar al teatrului, Cristina Rădulescu, au condus, indiscutabil, la concluzia unei normalităţi a actului artistic într-o conjunctură care numai a normalitate nu dă semne. Altfel, producţiile propuse de teatrele participante au mizat, ceva mai mult de jumătate dintre ele, pe expresia artistică funcţionând (şi) ca manifest politic/social. Din acest punct de vedere, de două ori teatrul dramaturgilor de li