Jeremy Gillitzer a murit in 2010 la vârsta de 38 de ani din cauza anorexiei şi a bulimiei. La moarte cântărea doar 30 de kilograme. Regimul prin înfometare, starea de vomă provocată şi orele petrecute în sala de sport i-au adus moartea.
Familia a încercat să îl ajute şi chiar a chemat poliţia de câteva ori, motivând că bărbatul reprezintă o ameninţare pentru el însuşi. a fost internat în spital alături de alte fotomodele care sufereau şi ele de anorexie.
După ce s-a externat, Jeremy a vrut să facă publică povestea lui în presa scrisă, cât şi la televizor. Începuse să scrie chiar şi un blog pentru a povesti cum a ajuns în acea situaţie şi să sfătuiască tinerii să nu îi urmeze exemplul.