Magistraţii Tribunalului Olt au decis luni că Bercea Mondial poate fi judecat în stare de libertate. Judecătorii au făcut astăzi publică motivarea deciziei de eliberare.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial nu trebuie să mai stea în arest pentru că el nu este considerat pericol public. „Deşi anumite infracţiuni prezintă un pericol special pentru ordinea publică, acesta scade odată cu trecerea timpului, ceea ce este şi cazul în speţă“, susţin magistraţii în motivarea dată publicităţii astăzi. Instanţa este de părere că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a interlopului nu mai subzistă. De asemenea, magistraţii specifică în motivare că nu există „temeiuri noi care să justifice privarea de libertate în continuare a inculpatului“.
Probatoriul, aproape finalizat
În motivare se mai precizează că Bercea Mondial poate fi eliberat pentru că el nu mai poate influenţa martorii, întrucât toţi şi-au schimbat în totalitate declaraţiile date în faza de urmărire penală. „În acest context inculpatul nu ar mai avea cum şi pe cine să influenţeze, nefiind credibilă împrejurarea exercitării unor influenţe pe lângă specialiştii din cadrul Institului Medico-Legal Mina Minovici“, se arată în încheiere. Magistraţii precizează că probatoriul a fost aproape finalizat. A mai rămas de administrat avizarea concluziilor raportului de expertiză psihiatrică, efectuarea unei noi expertize a lui Sandu Anghel şi expertizarea părţii vătămate, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, nepotul lui Bercea Mondial.
Următorul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru 13 decembrie. Curtea de Apel Craiova va stabili până atunci dacă Bercea Mondial rămâne în arest sau este pus în libertate.