Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că a reconfirmat, în cadrul Consiliului Nord Atlantic (NAC) angajamentul României pentru misiunea NATO din Afganistan, cu menţinerea prezenţei în teatru şi sprijinirea procesului de transfer a atribuţilor de securitate.
"În ceea ce priveşte Afganistanul, am reconfirmat angajamentul României pentru această misiune cu menţinerea prezenţei noastre în teatru şi totodată sprijinirea procesului de transfer al atribuţilor de securitate către autorităţile afgane, deci efortul de construcţie instituţională, mai ales după 2014, când se preconizează încheierea acestei faze de tranziţie", a spus Baconschi.
El a precizat că în cadrul discuţiilor în formatul consacrat al Consiliului Nord Atlantic a promovat câteva teme de interes pentru România: apărarea antirachetă, evoluţiile din Balcanii de Vest, Afganistanul şi politica de parteneriate şi viitorul relaţiei NATO-Rusia. "Am exprimat interesul nostru pentru ca la Chicago (n.red. Summitul NATO de la Chicago, din mai 2012) să poată fi declarată capacitatea interimară a Alianţei în domeniul apărării antirachetă. În acest fel, sistemul american de apărare antirachetă în Europa la care România este parte ar putea să devină cu adevărat o misiune a întregii Alianţe", a spus el.
De asemenea, ministrul s-a referit şi la integrarea euroatlantică a Balcanilor. "Toată lumea doreşte ca această misiune neterminată să fie într-adevăr încheiată cu succes, să-i vedem alături de noi în UE şi NATO pe vecinii din Balcanii Occidentali, dar sigur că, fără a pune noi condiţionalităţi, trebuie să verificăm pe teren atât dialogul politic şi continuarea reformelor, cât şi contribuţia fiecărui stat candidat la NATO la stabilitatea regiunii. Ne îngrijorează destul de mult incidentele violente din nordul provinciei Kosovo, paralizarea traficului acolo şi faptul