Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Nădlac-Arad se surpă înainte de a fi terminată

Publicat in Adevarul, miercuri 7 decembrie 2011 ·

După ce au lucrat în ritm alert timp de două luni, pentru a rămâne în grafic, constructorii autostrăzii Nădlac-Arad, parte a coridorului IV paneuropean trebuie să dărâme aproape tot ce au ridicat până acum din cauza pământului care nu poate susţine noua construcţie.

Potrivit unor surse din cadrul societăţii Romstrade, care se ocupă de realizarea autostrăzii, citate de aradon.ro, mii de tone de pământ care au fost aranjate şi ridicate pentru a susţine viitoarea autostradă trebuie împrăştiate şi înlocuite cu alt sortiment de pământ.

„Actualul pământ nu se tasează şi se împrăştie singur. S-a încercat tasarea lui de nenumărate ori şi cu nenumărate tipuri de utilaje, dar degeaba. S-a încercat chiar amestecarea solului cu pricina cu argilă, un tip de pământ care , dar tot nu s-a reuşit nimic. Singura soluţie este dărâmarea actualelor movile ridicate din pământul cu probleme şi înlocuirea acestuia cu un alt tip de sol, care poate fi tasat. Dacă se continuă construcţia pe acest pământ, autostrada va fi cu siguranţă compromisă deoarece tipul acesta de sol nu se încheagă”, au declarat surse de pe şantier.

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au inaugurat în luna octombrie şantierul autostrăzii Nădlac-Arad. Pe atunci, oficialii din Guvern anunţau că lucrările trebuie să se desfăşoare conform graficului prestabilit, termenul de predare al lucrării fiind 2013, iar orice întârziere va fi penalizată.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 43 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 41 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

Horoscop pentru joi, 26 decembrie 2024. Ce ne rezervă astrele în a doua zi de Cărciun

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Este nevoie sa pui la punct aspecte legate de cheltuielile comune cu partenerul de viata, cu neamurile sau cheltuielile legate de serviciu: aprovizionare cu cele necesare locului de munca, salarizare. Se pare ca tot dai de la tine. Fii pruden

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Hawaii: Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines, după aterizare

News.ro acum 10 ore
Un cadavru a fost descoperit în zona roţii unui avion United Airlines după ce aparatul de zbor a aterizat în Hawaii, au anunţat miercuri compania aeriană şi departamentul de poliţie din Maui, care anchetează cazul. Cadavrul a fost găsit în spaţiul p

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°