Sportiv de performanţă şi director la o firmă de pază, orădeanul Romeo Tulkos a fost reţinut pentru 24 de ore, după nouă percheziţii simultane desfăşurate miercuri la Oradea. Preşedinte al Clubului de Taekwon-do King Do Oradea şi director operaţional la o firmă de pază, distins cu diplomă de excelenţă pentru activitatea sa sportivă, Tulkos este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală şi contrafacere de mărci de peste 2,5 milioane de lei.
În vârstă de 31 de ani, orădeanul recunoscut în oraş pentru meritele sale ca instructor, arbitru naţional categoria întâi şi arbitru internaţional clasa B este acuzat că, în calitate de administrator la firma Calcul Group, ar fi prejudiciat bugetul de stat prin afaceri ilegale, cu maşini la mâna a doua, telefoane mobile şi parfumuri. „Valoarea prejudiciului creat se ridică la suma de 2,5 milioane de lei", a spus Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bihor.
Şase persoane implicate
Romeo Tulkos a fost reţinut miercuri în arest, pentru 24 de ore, după ce poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) Bihor au efectuat nouă percheziţii simultane, la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale din Oradea, aparţinând lui Romeo Tulkos şi altor cinci persoane. „Şase orădeni cu vârsta cuprinsă între 31 şi 56 de ani sunt suspectaţi de poliţiştii de investigare a fraudelor că, în perioada 2008 - 2010, ar fi făcut achiziţii intracomunitare de autoturisme second - hand, parfumuri şi telefoane mobile, în numele unei societăţi comerciale cu sediul în judeţul Bihor. Bunurile respective au fost ulterior revândute pe teritoriul României, fără ca aceste operaţiuni să fie înregistrate în evidenţele contabile", a explicat Alina Dinu modul de operare al evazioniştilor. În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor diverse însrisuri şi si