Rudele familiei Dăruială vor ca volumele să nu fie distruse şi să ajungă în şcoli sau la cei care apreciază cartea
„Cine are carte, are parte” spune un vechi proverb românesc. La acest lucru s-a gândit şi învăţătorul Petre Cerbulescu care vrea să doneze biblioteca familiei Dăruială şcolilor severinene sau iubitorilor de carte.
Cadrul didactic cunoşte cât de importantă este educaţia şi cultura şi de aceea doreşte ca toate volumele să ajungă la elevi sau acolo unde este nevoie de slova scrisă.
„Vrem să donăm 4000 de cărţi şi reviste, vrem să ajungă la şcoli, la biblioteca centrală, în Valea Timocului, sunt cărţi româneşti şi ei duc lipsă de cărţi”, a mărturisit cadrul didactic.
În casa cu patru camere care a apraţinut familiei Dăruială, situată pe Strada Traian, din Drobeta Turnu Severin, mobila este puţină, însă pereţi sunt acoperiţi de rânduri de cărţi de specialitate, reviste din perioada comunistă şi ediţii vechi de anii 1960 semnate de scriitorii români.
Biblioteca conţine şi cărţi în limba germană, franceză şi rusă. Familia Dăruială a fost formată din oameni educaţi, profesori, care au iubit cartea şi pentru ei, cartea a fost un mod de comunicare şi a reprezentat o ordonare a cuvintelor la formele lor cele mai expresive.
„Biblioteca aprţine familiei Dăruială, profesorul Ion Dăruială a fost profesor de română la Colegiul Naţional „Traian” şi inspector şcolar, soţia sa a fost învăţătoare la şcoala numărul 9 şi copilul, Mărgărit Dăruială a fost profesor de matematică la Colegiul Tehnic „Auto”.
Sunt cărţi de matematică, de fizică, de chimie, literatură. Astfel de cărţi nu se mai găsesc în librării, decât pe la oameni, în colecţiile proprii”, a adăugat profesorul.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO
Petre Cerbulescu, ruda cu familia care a investit în această bibliotecă, donează cărţile pentru că