Proiectul de reabilitare şi amenajare a serei Grădinii Botanice Tulcea ,„O grădină pentru fiecare“, din cadrul programului ,,Împreună pentru fiecare“ finanţat de Grupul Rompetrol a fost finalizat în luna noiembrie. Pentru reamenajarea grădinii s-au alocat 14.000 de dolari.
„Implementarea acestui proiect deosebit din Tulcea ne reaminteşte că misiunea noastră ca oameni este să protejăm biodiversitatea, sub toate formele ei, şi sa contribuim la dezvoltarea durabilă a mediului în care ne desfăşurăm activităţile. Elevii voluntari au fost un exemplu de mobilizare civică şi, totodată, promotorii unor acţiuni responsabile ale căror scop a fost reabilitarea acestui monument al naturii şi redarea lui comunităţii” declară Alexey Golovin, Director Comunicare şi Marketing al Grupului Rompetrol.
Proiectul de mediu implementat în perioada 15 August – 1 Decembrie 2011 a presupus lucrări ample de modernizare a serelor - reabilitarea structurii metalice şi vopsirea pereţilor, montarea foilor de policarbonat, înlocuirea solului în jardiniere şi repopularea cu plante. Simultan, a fost instalat un sistem de încălzire pe bază de panouri solare ce va permite un control eficient al temperaturii, la costuri reduse. Acestea produc o cantitate de energie suficientă pentru încălzirea unei suprafeţe de 180 metri pătraţi.
Click pe poze pentru fotogalerie!
Lucrările au fost realizate cu ajutorul a doi ingineri voluntari şi 10 muncitori ai Grădinii Botanice. De asemenea, 50 de elevi ai Liceului Pedagogic s-au implicat în derularea unor activităţi de informare în comunitate pe teme de protecţia mediului, folosirea de energii alternative, biodiversitate şi dezvoltare durabilă.
„Recondiţionarea serei asigură condiţiile necesare conservării unor specii rare sau valoroase de plante, iar folosirea energiilor alternative reduce mult costurile în perioada de iarnă şi protejeaz