În cadrul Programului local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, IPJ, prin Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, a derulat o serie de activităţi adresate elevilor de la Şcoala cu clasele I-VIII din comuna Siliştea.
Prezenţi la orele de dirigenţie, poliţiştii le-au explicat copiilor care este rolul normelor morale şi sociale, precum şi a legilor, ce s-ar întâmpla dacă acestea nu ar exista şi, mai ales, de ce este important să fie respectate.
Poliţiştii au încercat să-i sensibilizeze pe elevi, cu privire la consecinţele care decurg din adoptarea unor comportamente antisociale, i-au invitat să identifice factorii care pot conduce la astfel de comportamente delincvente, dar şi să găsească soluţii referitoare la modul în care acestea ar putea fi evitate.
Copiii au descris situaţii concrete de viaţă, considerate problematice, pe care nu au ştiut cum să le rezolve, sau soluţia aleasă de ei nu a fost una potrivită. În acest mod, poliţiştii au avut ocazia să le explice elevilor că orice situaţie conflictuală poate fi depăşită fără violenţă şi fără încălcarea legilor. Elevii au identificat modalităţile de manifestare a violenţei atât în mediul şcolar, cât şi în afara acestuia, au analizat de la ce pornesc astfel de comportamente, dar, mai ales, au învăţat cum trebuie să acţioneze pentru evitarea unor situaţii neplăcute.
Subiectele dezbătute cu ei, pe tema prevenirii delincvenţei juvenile, au atins aspecte diverse, cum ar fi, prevenirea săvârşirii unor activităţi care presupun încălcarea legilor când, fie prin participare directă, fie prin complicitate, adolescentul poate deveni infractor; prevenirea situaţiilor când, sub presiunea grupului de egali, copilul adoptă comportamente antisociale; prevenirea consumului de alcool şi de plante etnobotanice; prevenirea conduitelor violente care, de la o simpl