Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AnaCap, fondul interesat de Carpatica, a avansat cu negocierile

Publicat in Ziarul Financiar, joi 8 decembrie 2011 ·

Începute încă din septembrie, discuţiile dintre fondul londonez de private equity AnaCap şi omul de afaceri Ilie Carabulea, principalul acţionar al Băncii Carpatica, au avansat lent şi se apropie de o concluzie, afirmă surse bancare.

"BNR ar putea primi în următoarele săptămâni dosarul privind tranzacţia care este în discuţie", spun sursele citate. În contextul tensiunilor pe lichiditate care au apărut pe piaţa interbancară şi al luptei dure pentru depozite redeclanşate de majoritatea băncilor, pentru BNR este foarte importantă clarificarea situaţiei Băncii Carpatica şi asigurarea acesteia prin atragerea unui investitor care să poată aduce finanţări. Pornind de la tensiunile externe care nu se mai termină şi riscă să afecteze posibilităţile băncilor locale de a obţine linii de finanţare de la băncilemamă, lichiditatea devine un element crucial, întrecând chiar ca importanţă nivelul capitalului. Informaţiile privind discuţiile dintre AnaCap şi acţionarul principal al Băncii Carpatica au fost privite iniţial cu îndoială pe piaţă, ţinând cont că au mai fost astfel de tatonări, însă nu s-a concretizat nicio tranzacţie în principal ca urmare a aşteptărilor de preţ ale vânzătorului. Potrivit surselor citate, de această dată negocierile au avansat, iar BNR ar încuraja finalizarea acestora cu un rezultat pozitiv chiar dacă AnaCap nu are profilul de investitor strategic pe care îl aştepta Carabulea pentru încheierea unui parteneriat. Pe de altă parte ar fi şi extrem de greu de găsit un asemenea investitor în condiţiile în care aproape nicio mare bancă din zona euro nu este scutită de emoţii în aceste zile şi chiar şi o citadelă inexpugnabilă precum Commerzbank dă semne de slăbiciune. La un moment dat înainte de criză circulaseră zvonuri că tocmai germanii de la Commerzbank s-ar fi uitat la Banca Carpatica, însă preţul oferit de aceştia nu ar fi fost mulţumit

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 6 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 9 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 10 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 13 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum 13 ore
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°