Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Signal Iduna lansează două asigurări dedicate clienţilor Piraeus

Publicat in Bursa, joi 8 decembrie 2011 ·

Signal Iduna, expertul german în asigurări, lansează două produse de asigurări de sanatate personalizate, Piraeus Protect şi Piraeus Medical, în colaborare cu Piraeus Insurance Broker, conform unui comunicat remis redacţiei.

Pachetele de asigurări sunt adresate clienţilor din retail ai Piraeus Group România şi grupurilor de angajaţi din aceste firme.

Piraeus Protect este o asigurare de viaţă care oferă acoperire pentru evenimente ce decurg din accident sau boală.

Piraeus Medical este un pachet de asigurări de sănătate, adaptat de asemenea nevoilor de protecţie specifice fiecărei vârste: FIT, Senior şi Junior.

Cele două asigurări concepute de experţii Signal Iduna acoperă o gamă variată de acoperiri incluzand: indemnizaţii pentru spitalizare, indemnizatii pentru intervenţii chirurgicale, analize de laborator, dar şi consultaţii în cadrul unor specialităţi medicale.

"Prin colaborarea cu Piraeus Broker, am adăugat la portofoliul Signal Iduna alte două produse de asigurare customizate. Piraeus Protect şi Piraeus Medical au fost realizate pentru a răspunde unor nevoi de protecţie complexe, specifice clienţilor din retail ai Piraeus Group. Pe lângă acoperirea unor riscuri, ele garantează economisirea resurselor vitale din viaţa unui om: timpul şi banii", a declarat Tiberiu Maier, vicepreşedinte Signal Iduna.

F.A.

Signal Iduna, expertul german în asigurări, lansează două produse de asigurări de sanatate personalizate, Piraeus Protect şi Piraeus Medical, în colaborare cu Piraeus Insurance Broker, conform unui comunicat remis redacţiei.

Pachetele de asigurări sunt adresate clienţilor din retail ai Piraeus Group România şi grupurilor de angajaţi din aceste firme.

Piraeus Protect este o asigurare de viaţă care oferă acoperire pentru evenimente ce decurg din accident sau boală.

Piraeus Medical este un pachet

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxele vamale ale lui Trump au intrat în vigoare. Efectul de domino asupra piețelor

Ziua Constanta acum 47 minute
Tarifele "reciproce" ale preşedintelui Donald Trump asupra a zeci de ţări au intrat în vigoare miercuri, inclusiv taxele masive de 104% asupra produselor chinezeşti, adâncind războiul său comercial global chiar dacă între timp se pregăteşte pentru n

Botoșani: Grenadă descoperită în gospodăria unui localnic

Mediafax acum o ora
Proprietarul a anunțat imediat autoritățile, iar echipa pirotehnică a ISU Botoșani a intervenit de urgență. Pirotehnicienii au constatat faptul că grenada de mână defensivă, rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, reprezenta un real peric

Cel puţin 79 de persoane au murit după prăbuşirea acoperişului la un club de noapte din Republica Dominicană. Printre victime se numără şi foste vedete din MLB

News.ro acum 40 minute
Prăbuşirea catastrofală a acoperişului unui club de noapte din capitala Republicii Dominicane a provocat marţi moartea a cel puţin 79 de persoane, iar echipele de intervenţie lucrau frenetic după căderea nopţii pentru a scoate eventuali supravieţuit

Marcel Ciolacu: România trece cu bine de unul dintre cele mai complexe şi exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanţa corporativă!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Cioplacu afirmă, miercuri, că România a trecut cu bine de unul dintre cele mai complexe şi exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanţa corporativă. Astfel, a fost obţinut al 13-lea aviz formal din cele

Trump îi despăgubește pe militarii concediaţi din cauză că au refuzat să se vaccineze anti-COVID. Anunțul Pentagonului

Adevarul acum o ora
Administraţia preşedintelui american Donald Trump a decis să îi despăgubească pe militarii care au fost concediați după ce au refuzat să se vaccineze contra COVID-19 şi care doresc la ora actuală să intre din nou în rândurile armatei, a anunţat Pent

Cotaţiile la ţiţei se prăbuşesc, în urma escaladării războiului comercial dintre China şi SUA

G4Media acum 23 minute
Cotaţiile la ţiţei înregistrau miercuri cel mai sever declin din ultimii patru ani, în timp ce cotaţiile unor materii prime, inclusiv metalele de bază, au scăzut, pe fondul intensificării războiului comercial dintre China şi SUA, transmite agenția R

Emil Boc: Nu am solicitat, nu mă interesează, nu plec la Curtea Constituţională

News.ro acum 2 ore
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că nu s-a pus problema unei eventuale plecări la Curtea Constituţională, întrucât îşi doreşte finalizarea mandatului. ”Nu înţeleg de unde a apărut subiectul în dezbatere publică”, a transmis primar

Incendiu la un azil de bătrâni din China – 20 de persoane au murit / Cauza, investigată

News.ro acum 3 ore
Douăzeci de persoane au fost ucise într-un incendiu la un azil de bătrâni din nordul Chinei, a raportat miercuri agenţia de presă de stat Xinhua, fără a detalia cauza incendiului, transmite Reuters. Incendiul a avut loc în oraşul Chengde din provinc

Guvernul analizează Strategia pentru Guvernare Deschisă 2025–2030 în ședința de miercuri

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul se reunește miercuri în ședință, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare deschisă în România 2025 - 2030. Guvernul se reunește miercuri în ședință, urmând să analizeze, printre altele, Strategia pentru guvernare desc

Liga Campionilor - turul sferturilor: Arsenal a învins Real Madrid, scor 3-0 / Inter Milano a trecut de Bayern Munchen, scor 2-1

News.ro acum 10 ore
Arsenal Londra a învins Real Madrid, marţi, pe teren propriu, scor 3-0 (0-0), în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Golurile englezilor au fost marcate de Rice (58, 70) şi Merino (75). În celălalt meci al zilei, Inter Milano

Vremea

București
acum

mie.

2°/14°
joi

2°/14°
vin.

-0°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

0°/14°
joi

3°/11°
vin.

0°/13°
sâm.

8°/13°