* informația vine direct de la Constantin Dumitriu, președintele filialei PDL Brăila * democrat liberalul a făcut în exclusivitate anunțul viitoarei autosuspendări a deputatului Eugen Bădălan, în cadrul emisiunii "Realitatea în Obiectiv", realizată de redactorul șef al ziarului "Obiectiv - Vocea Brăilei", Marian Coman, pentru postul "Realitatea TV Galați-Brăila"
Deputatul PDL Eugen Bădălan își va anunța vineri autosuspendarea din rândul democrat liberalilor ca urmare a sentinței primite în dosarul "Cauciucul". Informația a fost făcută publică joi seară, în exclusivitate, de către Constantin Dumitriu, președintele filialei PDL Brăila, în cadrul emisiunii "Realitatea în Obiectiv", prezentată de Marian Coman. "În primul rând, vom vedea ce scrie în codul etic și, în zilele următoare, vom decide ce este de făcut. După părerea mea, vinovăția va fi atunci când decizia este irevocabilă și definitivă. Mâine dimineață noi vom avea o conferință de presă la care va participa și domnul deputat Bădălan și în care dânsul își va anunța autosuspendarea din partid. Prin acest gest noi dăm dovadă că într-adevăr ne supunem propriului cod etic votat și nu suntem ca alți parlamentari din alte partide care țin morțiș să rămână în partid, care țin morțiș să rămână în funcțiile de conducere ale unui partid", a declarat aseară Dumitriu. Acesta a negat faptul că în momentul de față există o situație "incendiară" în rândurile democrat liberalilor brăileni și merge pe ideea "nevinovat până la proba contrarie".
"Opinia mea va fi tranșantă și apăsată, abia atunci când decizia este una definitivă și irevocabilă, pentru că dacă ascultăm părerea deputatului Bădălan, acesta își va susține nevinovăția cu argumente. Am discutat acest lucru și n-are rost să-l comentăm aici, pentru că nu suntem părți în dosar ca să știm cu amănuntul. Dar ascultând părerea deputatului Bădălan, care este dir