Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reducerea cheltuielilor loveşte în sănătatea statelor estice

Publicat in rfi, joi 8 decembrie 2011 ·

Reducerea cheltuielilor subminează sistemul de sănătate în statele estice ale Uniunii Europene, atrage atenţia EUobserver. Publicaţia online analizează situaţia medicilor din state ca Slovacia, Ungaria şi România.

Potrivit Euobserver, măsurile de austeritate din fostele state comuniste au îngreunat şi mai mult povara de pe umerii cadrelor medicale. Nemulţumiti de situaţie, 1.600 de medici din Slovacia au demisionat în bloc săptămâna trecută, aruncând ţara în stare de urgenţă.

Promisiunea Guvernului de a le majora salariile cu 40 la sută i-a făcut pe trei sferturi din aceştia să renunţe la demisii. Cei mai mulţi însă aşteaptă noi negocieri înainte de a se întoarce în spitalele slovace.

Până se va clarifica situaţia, Cehia a trimis în ajutor 30 de medici militari iar Polonia şi Austria s-au oferit să primească pacienţi slovaci în caz de nevoie. Aceste demisii în bloc vin după o lungă perioadă în care cadrele medicale au luat calea vestului în căutarea unui salariu mai bun.

AFP prezintă în acest context povestea unui tânăr medic plătit în ţara sa natală cu 430 de euro pe lună. A ales într-un final Germania, une a avut pentru început un salariu de aproape 1900 de euro. După trei luni, medicul a ajuns să câştige 3200 de euro.

Euobserver aminteşte în material că din postura de membră a zonei euro, Slovacia încearcă să-şi reducă până în 2013 deficitul de 4,9% din PIB sub limita admisă de 3%.

La fel se întâmplă şi in state din afara zonei euro, cum sunt România şi Ungaria, constată publicaţia. Prin urmare riscul unei crize de genul celei din Slovacia poate izbucni oricând şi în aceste două ţări.

De altfel, Colegiul Medicilor din România a şi atras atenţia recent că măsurile de austeritate impuse în sistem au adus medicii romani la limita epuizării şi a suportabilităţii, existând oricând riscul ca scenariul din Slovacia să se

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 18 minute
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 40 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 47 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, judecat pentru tentativă de omor cu maceta. Măsură educativă, nu închisoare

Ziua Constanta acum 19 minute
Fiul fostului lider al clanului Sportivilor, Robert Florin Nica, a fost judecat de Tribunalul Prahova pentru tentativă la omor, instanța de fond aplicându-i inculpatului o măsură educativă neprivativă de libertate. Fiul fostului lider al clanului Sp

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 33 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

25°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

15°/25°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°