Faţă de anul trecut, vânzările comercianţilor au scăzut la jumătate. Cumpărătorii se opresc în faţa tarabelor, se uită la preţuri şi apoi pleacă mai departe.
Comercianţii din Bazar investesc lunar peste 1000 de lei în marfa pe care o au expusă la standuri. Numai că puţini sunt cei cărora le dă mâna să mai cumpere câte ceva. Timpul trece, dar încasările nu cresc deloc. Dimpotrivă, se micşorează de la o zi la alta.
„De la şapte și jumătate sunt aici şi toată vânzarea mea este de 30 de lei. Doar doi clienţi am avut până acum’’, spune cu îngrijorare Caterina Fetecău, o femeie în vârstă de 37 de ani.
Pentru ea, cel mai rău este atunci când trebuie să plătească taxele pentru standul unde îşi expune marfa.
„Mă costă 500 de lei pe lună. Stau şi mă întreb de unde o să-i scot luna asta?” se întreabă vânzătoarea.
Câţiva metri mai în faţă, vinde haine şi încălţăminte Eugenia Bocârnă. Banii pe care îi scoate din comerţ, puţini ce-i drept, sunt singura sursă de venit pentru familia sa.
„Ca să pot să platesc marfa şi taxele pentru stand, am fost nevoită să mă imprumut pe la rude. Aşa ceva nu se poate, criza ne-a lăsat fără clienţi” spune revoltată femeia de 51 de ani.
Şi de second-hand fug clienţii
Nici hainele de la mâna a doua nu mai sunt la mare căutare, aşa cum erau până când criza să lovească puternic în portofelele slobozenilor.
Chiar dacă preţurile lor sunt mult sub piaţă, clienții abia îşi mai pot permite să-şi cumpere câte ceva chiar şi de la second-hand. Şi tarabagiii care vând astfel de haine se vaită că le-au scăzut încasările.
“Vrem să ne mai scadă puţin chiria pentru tarabe, dacă nu avem vânzare nu avem cu ce să o plătim”, spune revoltată domna Mimi.
Cumpărătorii au buzunarele goale
Puterea de cumpărare a locuitorilor din municipiul Slobozia a scăzut foarte mult. Oamenii se plimbă prin