Un tânăr de 21 de ani din Galaţi susţine că a fost batjocorit şi agresat crunt de o temută gaşcă din Micro 38. Tânărul, ajuns în spital, vrea acum să îi dea pe mâna poliţiei pe cei care l-au umilit în ultimul hal.
Anton Săndel Cobzaru (21 ani) susţine că a trecut prin clipe de groază marţi seara, după ce s-a întâlnit pe stradă cu un grup de indivizi.
„Eram în staţie în Micro 40, vroiam să iau un maxi-taxi să mă duc la Spitalul de Copii, la fratele meu. A oprit o maşină lângă mine şi din ea a coborât un băiat, Ionuţ Donciu şi încă doi. M-au luat cu forţa, m-au băgat într-o maşină şi m-au dus în spatele Cimitirului Evreiesc. M-au luat la bătaie şi apoi mi-au legat de gât o curea şi m-au târât peacolo. Îmi tot ziceau că am să le dau 3.500 de euro. M-au suspus şi la perversiuni, şi să fac ca animalele şi m-au mai şi curentat cu un aparat cu electroşocuri", povesteşte Anton.
Tânărul, care susţine că trăieşte cu familia lui din vânzarea florilor, afirmă că nu are nicio datorie faţă de cei care l-au bătut şi spune că agresorii săi l-au abandonat după două ore şi jumătate chiar în faţa Spitalului de Copii. Cu răni pe tot corpul, Anton s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului de Urgenţă, fiind internat la Neurochirurgie.
El a fost audiat ieri dimineaţă de poliţişti şi a declarat că vrea să îşi reclame agresorii, mai ales că unul dintre ei, deţinător de antecedente penale, este cunoscut ca având un comportament violent.
„Tânărul a declarat că vrea să facă pângere pentru lovire, după ce, în prealabil, îşi va scoate certificat medico-legal care să ateste numărul de îngrijiri medicale", a precizat cms. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.