Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO "Ţăranul cu Maserati" nu ştie de glumă! L-a rupt cu bătaia pe Stelian Ogică în direct! Emisiunea a fost oprită!

Publicat in Cancan, joi 8 decembrie 2011 ·

Petre Crăete nu a pierdut însă toată noaptea în club, pentru că el avea de făcut un adevărat ritual înainte de culcare: 400 de flotări şi o rugăciune. Ce a pornit iniţial ca o glumă s-a transformat însă într-o bătaie în toată regula. Pentru a apăra onoarea fetei sale, Stelian Ogică a acceptat provocarea lui Mădălin Ionescu să mimeze un meci de box cu Petre Crăete, care este luptător profesionist în competiţia "Cage Rage". Ceea ce se voia un meci demonstrativ s-a transformat într-o bătaie serioasă, Mădălin Ionescu fiind nevoit să oprească emisia.

"A lovit cu maxim de forta, eu am promis ca nu dau tare, el si-a folosit forta maxim. Puteam să lovesc decisiv, dar nu am vrut", a incercat Ogica să se apere.

Petre Crăete i-a replicat însă imediat după reluarea emisiunii: "Eu am lovit foarte usor, au fost niste lovituri de incalzire".

"Raluca Ogică este o femeie foarte frumoasă, dar nu cred că a avut până acum noroc în dragoste. Poate se schimbă situaţia cât sunt eu aici. Dacă ar sta Ogică între mine şi Raluca, i-aş da 3 secunde şi l-aş pocni pe ureche", a declarat "Ţăranul cu Maserati" la "Drept la ţintă". VIDEO Petre Crăete, cunoscut ca "Ţăranul cu Maserati", a "murit"! Vezi imagini de la mormântul său! VIDEO "Ţăranul cu Maserati" loveşte din nou! Vezi cu ce se mai "laudă"!

Petre Crăete nu a pierdut însă toată noaptea în club, pentru că el avea de făcut un adevărat ritual înainte de culcare: 400 de flotări şi o rugăciune. Ce a pornit iniţial ca o glumă s-a transformat însă într-o bătaie în toată regula. Pentru a apăra onoarea fetei sale, Stelian Ogică a acceptat provocarea lui Mădălin Ionescu să mimeze un meci de box cu Petre Crăete, care este luptător profesionist în competiţia "Cage Rage". Ceea ce se voia un meci demonstrativ s-a transformat într-o bătaie serioasă, Mădălin Ionescu fiind nevoit să oprească emisia.

"A lovit cu maxim de

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum 31 minute
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

Planul Roșu de Intervenție activat în județul Tulcea! Un autocar implicat în accident în apropiere de Niculițel

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, 7 mai 2025 în județul Tulcea. Potrivit IGSU, în accident au fost implicate un autocar și un autotren. În autocar se aflau aproximativ 20 de persoane. Din primele informații autocarul a fost acroșat de semir

Mai multe persoane rănite la Tokyo, într-un atac cu cuţitul la metrou. Un bărbat arestat

News.ro acum o ora
Mai multe persoane au fost rănite miercuri la Tokyo într-un atac cu cuţitul, iar presa locală scrie că poliţia a arestat un bărbat, relatează AFP. Circulaţia pe o linie de metrou din capitala japoneză a fost suspendată după atac, potrivit postului N

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

News.ro acum 49 minute
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 4 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Ce spun Nicușor Dan și George Simion despre creșterea euro. „Au fost anumite companii care au pariat împotriva leului”/ „Nu orice e rezultatul unei conspirații”

Adevarul acum 54 minute
Prezenți la Congresul Blocului Național Sindical (BNS), George Simion și Nicușor Dan au fost întrebați pe cine consideră responsabil pentru lovitura de curs euro-leu înregistrată ieri, când un euro a depășit pragul de 5 lei.

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Camera de Comerţ şi Industrie a României vrea să organizeze o dezbatere economică cu cei doi candidaţi la preşedinţia României pe 13 mai, de la ora 12.00

G4Media acum 2 ore
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă, printr-un comunicat, că a adresat o invitaţie oficială celor doi candidaţi la preşedinţia Românei, Nicuşor Dan şi George Simion, la o dezbatere publică pe teme economice cu Camerele de Comerţ ş

Reprezentant BNR, despre presiunea pe cursul valutar. „Vom încerca să nu avem creșteri mari în ce înseamnă dobânzile”

Adevarul acum o ora
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), avertizează asupra riscurilor economice din țara noastră în contextul instabilității politice, care s-au suprapus peste probleme precum deficitul bugetar mare.

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 5 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Vremea

București
acum

18°
mie.

13°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

14°/23°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/14°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°