România se confruntă cu o criză a deşeurilor provenite de la populaţie din cauza cerinţelor Uniunii Europene. La jumătatea lui 2009 aproape 3.000 de gropi de gunoi de la sate au fost închise, conform calendarului de aderare. Nu a durat mult şi orice crâng, viroagă, poieniţă, mal de ape sau margine de drum au devenit noi gropi de gunoi. La scurt timp s-au închis zeci de gropi similare şi la oraşe pentru că nu corespondeau cerinţelor de mediu.
Satul Nicolinţ, judeţul Caraş-Severin, sud-vestul României. Câteva case şi fostul cămin cultural, devenit magazin sătesc, se află de-o parte şi de-a alta a drumului ce duce spre graniţa cu Serbia. Trecătorul care are nesăbuinţa a se opri aici va crede negreşit că a venit la un interviu pentru a deveni gunoier. Miros greu, stătut. "Din râpa asta vine”, arată un localnic cu halat albastru şi pălărie gri. "Şi mai îs locuri din astea în tot Nicolinţu’”, continuă bănăţeanul trecut de şaptezeci de ani. "Să vedeţi ce-i la mine în spatele casei”, spune un altul cu tricou alb şi şapcă. Sunt cel puţin patru, cinci locuri din astea în sat, fără a mai pune la socoteală şi haldina închisă în 2009.
"E o şerpărie acolo la drum. De când au început să fie aruncate tot felul de mizerii, au apărut şobolanii. Iar unde îs şobolani, îs şi şerpi. Copiiilor le e frică s-o ia pe scurtătura aia”, adaugă săteanul cu şapcă. Se fereşte să-şi spună numele, pentru că îi e frică că primarul poate să le facă rău tuturor celor care se vaită. "Înainte ridicam noi gunoiul, că stăm pe ajutor social şi trebuia să mergem. Acum nu-l mai ia nimeni. Eu dacă strâng gunoiul unde să-l arunc? Nu îs tomberoane. Nu poţi să te plângi, că ai nevoie de ei la primărie”, zice omul ţinând mâinile în şold.
Decizia de închidere a gropilor de gunoi s-a luat în 2005 prin Hotărâre de Guvern (HG). S-a stabilit ca până pe 16 iulie 2009 toate haldinele de
