Audierea publică organizată ieri la Craiova de mai multe asociaţii şi sindicate pentru a se găsi o soluţie în privinţa miilor de maidanezi din oraş s-a transformat la final în scandal. Noua Lege privind câinii comunitari adoptată de parlament dă posibilitatea autorităţilor locale să ia măsurile pe care le cred de cuviinţă pentru rezolvarea acestei probleme, respectând însă anumite etape, şi după consultarea populaţiei. Acest lucru s-a încercat ieri, la Teatrul Liric „Elena Teodorini“, dar ce a ieşit este demn de o scenetă a lui I.L. Caragiale.
La întrebarea „Ce facem cu câinii liberi de pe străzile Craiovei?“ au răspuns în scris 71 de persoane, însă 31 au dorit să-şi susţină punctul de vedere şi în faţa unei Comisii de Experţi care, pe 19 decembrie, după ce va analiza toate depoziţiile, va trebui să ofere şi o soluţie, drept concluzie, „care va fi depusă la autorităţile locale“. Până aici, nimic ieşit din comun. Membrii comisiei, printre care se regăsesc prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, decanul Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Craiova, conf. univ. dr. Cristiana Geormăneanu, medic specialist medicină de urgenţă, şi Liviu Ionescu, preşedintele Centrului Naţional de Educare Canină, s-au crucit însă când au auzit soluţiile venite din sală. „Audierea publică este un exerciţiu democratic prin care fiecare cetăţean responsabil se implică în viaţa şi dezvoltarea urbei“, au anunţat organizatorii şi se pare că unii cetăţeni şi-au luat rolul în serios.
Mai întâi, câțiva dintre cei prezenți s-au scandalizat că au fost chemaţi la audiere degeaba, dacă nu li se dă dreptul să vorbească. Organizatorii au încercat să le explice că părerile s-au depus în scris până pe5 decembrie, iar acum sunt prezentate doar de cei care au dorit acest lucru. Degeaba. Nu s-au făcut înţeleşi şi până la urmă au acceptat să afle şi părerile celor din sală, spuse „în afara procedu