Dan Dinescu este un fotograf. De fapt, un excelent fotograf, care şi-a publicat doar o mică parte a fotografiilor făcute cu pasiune şi cu bucuria de a privi la obiecte şi peisaje într-o manieră aparte.
Nu putem spune că fotografiile de arhitectură ale lui Dan Dinescu sînt triste sau nostalgice, chiar şi atunci cînd e vorba de construcţii ce par condamnate la dispariţie.
Dan Dinescu are o privire proaspătă, care ne scoate în evidenţă frumosul, chiar şi din fragmente de ruine. Şi mai are – din punctul meu de vedere – o mare calitate: fotografiile lui constituie o radiografie a posibilităţilor de reutilizare a ruinelor; el face ceea ce un arhitect bun ar face în faţa unor obiecte de arhitectură cărora ar trebui să le pună în lumină valoarea. Eu aş folosi talentul lui Dan Dinescu în conceperea de teme de proiectare pentru conservarea şi punerea în valoare a ruinelor. Desigur, atunci cînd astfel de teme vor ieşi din programa şcolară a celor care se specializează în restaurare şi vor reprezenta teme reale ale societăţii româneşti, la fel cum se întîmplă în multe dintre ţările europene, şi nu numai.
DE ACELASI AUTOR Contele de Rîmnic Printre blocuri la Focşani Evanghelie Zappa şi reşedinţa lui de la Broşteni, Ialomiţa La CăiuţiDeocamdată, cum situaţia de mai sus e una – din păcate – ipotetică, ne putem uita la fotografiile lui Dan Dinescu şi ne putem încerca imaginaţia, compunînd un peisaj arhitectural modern în care elementele propuse de fotograf să fie cele care dau nota particulară, specifică şi extrem de interesantă care să facă din Gîrbou, spre exemplu, o localitate aflată în topul turistic românesc.
Vorbesc aici despre Gîrbou, fiindcă acum cîtăva vreme am primit de la Dan Dinescu patru poze reprezentînd ruinele ansamblului baroc din această localitate prea puţin cunoscută din judeţul Sălaj. Prea puţin cunoscută fiindcă, pe lîngă urmele de loc