Procesul este pe rolul Curţii de Apel Galaţi. Prima instanţă, Tribunalul Galaţi, l-a condamnat pe Dumitru Mirică, fostul şef al Seviciului Contestaţii din DGFP Galaţi, la trei ani de închisoare.
Pe parcursul procesului, procurorii au adus subliniat tupeul fantatic de care a dat dovadă fostul angajat al Fiscului, având în vedere că a cerut şapgă fără niciun fel de precauţii. Mai mult, şi-a implicat şi familia în tranzacţii.
Şi reprezentanţii societăţii escrocate de funcţionarul corupt au scos la iveală detalii şocante despre modul de acţiune al acestuia.Dumitru Mirică a fost filmat de camerele de supraveghere ale bijuteriei, unde s-a dus să discute cu administratorul societăţii despre „felia" care i se cuvine dintr-o rambursare de accize de câteva zeci de mii de lei.
Şeful serviciului contestaţii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Galaţi a avut tupeul să îi ceară administratorului unei bijuterii din Galaţi bijuterii din aur (colier, brăţară, inel, cercei), dar şi 1.000 euro, pentru a-i admite o contestaţie formulată împotriva unui act de control întocmit de inspectorii vamali.
Informaţiile au fost dezvăluite vineri de reprezentanţii bijuteriei după ce cu o zi înainte Tribunalul Galaţi a decis arestarea preventivă a lui Dumitru Mirică pentru luare de mită.
"Şeful serviciului contestaţii din cadrul DGFP Galaţi ne-a cerut un mic bonus pentru a ni se admite contestaţia, pe care noi l-am apreciat cam la 10% din suma de 66.000 de lei pe care doream să o recuperăm. Mi se pare halucinantă situaţia şi am decis să formulăm plângere la DNA", a declarat Cătălina Ciauş, reprezentantul bijuteriei.
Contactaţi de funcţionarul corupt
Povestea începe în 2008, când societatea gălăţeană a cerut autorizarea pentru a putea cumpăra bijuterii din aur şi platină din spaţiul comunitar. Conform spuselor Cătălinei Ciauş, firma a ceru