Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările la pasarela din Partoş, în stadiul de finisaje. Posibil cadou-surpriză pentru şoferi: pasajul ar putea fi deschis înainte de Crăciun

Publicat in Alba24, joi 8 decembrie 2011 ·

Lucrările la pasarela rutieră din Partoş au ajuns la stadiul de finisări. Covorul asfaltic a fost turnat, s-a muncit la fixarea parapeţilor de protecţie şi la amenajarea exteriorului pilonilor de susţinere. Au fost aplicate marcajele. Toate acestea ar putea însemna că sunt condiţii pentru un cadou-surpriză din partea administraţiei locale pentru şoferii albaiulieni, iar circulaţia peste pasajul din această zonă se deschide mai repede.

De altfel, Primăria Alba Iulia a anunţat că va comunica vineri stadiul lucrărilor şi mai multe detalii despre stadiul proiectului “Lucrări de intervenţie la obiectivul DN1, Sebeş – Alba Iulia, km 378+020, pasaj superior peste calea ferată Alba Iulia”. Noi vă prezentăm joi de la faţa locului şi vă reamintim principalele etape ale şantierului.

Pe parcursul celor patru luni şi jumătate de lucrări, până în prezent, au fost executate operaţiuni de demontare şi înlocuire a plăcilor de beton, de consolidare a pilonilor de susţinere, de hidroizolaţie şi au fost refăcute trotuarele. La începutul perioadei, au fost înregistrate unele întârzieri de câteva zile, din cauza procesului de obţinere a avizelor din partea CFR privind restricţia temporară a circulaţiei trenurilor, necesară pentru executarea în siguranţă a lucrărilor la pasajul peste calea ferată.

Finalizarea lucrărilor este aşteptată cu nerăbdare atât de şoferii din Alba Iulia, cât şi de cei care tranzitează oraşul, traficul rutier fiind serios afectat în această perioadă din cauza blocării accesului pe principala cale rutieră de ieşire din municipiu spre Deva şi Sibiu, via Sebeş. Cozile consistente de maşini de pe şoseaua de centură sau accidentele petrecute în această zonă au dovedit încă o dată că autorităţile locale ar fi putut organiza mai bine gestionarea situaţiei, chiar dacă locuitorii au înţeles că această reabilitare era necesară. De altfel, albai

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 34 minute
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

O curte de apel americană a anulat acordul privind pedeapsa negociată pentru „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare O curte de apel americană a anulat din nou, vineri, acordul privind pedeapsa negociată pentru Khalid Sheikh Mohammed, considerat „creierul” atentatelor din 11 septembrie 2001, amânând încă o dată des

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°