Am aflat că la Muzeul de Istorie a României s-a deschis o expoziţie de jucării, din anii ’20 şi pînă în anii ’90, şi că poţi recunoaşte acolo unele jucării pe care le-ai avut în copilărie. Copiii din anii ’50, ’60, ’70 şi ’80 au avut o varietate limitată de jucării. Erau unele comune fiecărei generaţii şi chiar şi astăzi mai dau naştere unor conversaţii de genul: „Tu ai avut avion Tarom?“, „Da, dar tu, ai avut maşină teleghidată cu fir, dintr-aia verde, americană, decapotabilă? Dar autocar ONT?“ Spune-mi ce jucării ai avut ca să-ţi spun cînd te-ai născut.
Astăzi, rareori se întîmplă ca jucăriile să semene cu ale colegului de bancă. Sînt în număr foarte mare şi se bucură de atenţie doar în ziua în care au fost primite. Zac apoi uitate prin cutii, pentru a fi redescoperite după luni sau chiar ani de zile, pline de praf şi eventual cu bateriile scurse, imposibil de folosit, drept care sînt aruncate la gunoi asemeni mîncării uitate în frigider. Presupun că, în aceste condiţii, jucăriile de azi nu vor deveni subiect de conversaţie peste ani, pretext de amintire a copilăriei şi a unei epoci. Lucrul ăsta se va întîmpla, în schimb, probabil, cu anumite jocuri pe calculator: „Ai avut «Need for Speed»? Dar «Warcraft X»? Mai ştii cînd computerul avea un hard sub birou iar monitorul ocupa jumătate din suprafaţa biroului?“.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorÎn fine, cînd eram copil, nu existau jucării virtuale. Erau – nu multe şi cît se poate de fizice. Mi-aduc aminte de un camion cu o remorcă pe care erau transportate alte patru maşinuţe, pe două niveluri. Era cea mai scumpă jucărie de la librărie (căci la librărie se găseau jucăriile), aşezată pe raftul cel mai de sus, deasupra celui cu păpuşi şi al celui cu jocuri „Nu te supăra frate!“ şi „Sus, jos“. Avea cabina roşie, remorca bleu şi preţul cel mai mare:
