Acum doi ani, scriam despre imobilul din str. Henri Coandă (fost I.C. Frimu), nr. 11, rîndurile pline de amărăciune care se pot reciti aici:

„De sus şi pînă jos, tencuiala, refăcută acum 40 de ani, este leproasă, descojită. Jgheaburile ciuruite au îmbibat-o de apa tuturor ploilor, aşa că, din capitelurile de ipsos, mai cade cîte unul. Scara care coboară în grădină de la biroul directorial are treptele înverzite şi roase. Atît în grădina din faţă, cît şi în curtea care se întinde de-a lungul clădirii, s-au îngrămădit inscripţii latine sau greceşti şi sculpturi antice, care nu sînt de marmură elenică, ci din piatra noastră locală, poroasă şi înnegrită. Cele două sere în care, odinioară, erau portocali şi palmieri sînt depozite de cărţi, cu cîte un ochi de geam lipsă. De o parte şi de alta a intrării, doi atlanţi susţin balconul de la etaj. Înăuntru, scara măreaţă urcă spre hall-ul împodobit cu picturi care, pe alocuri, s-au umflat de umezeală, ca şi imitaţia de lambriuri cu care sînt căptuşite alte încăperi. Neoanele, în loc de becuri, accentuează impresia că ne găsim, ca în povestirile lui Bulgakov, într-un palat din Petersburg „ocupat de proletari.“

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulClădirea este proprietatea Academiei Române, sediul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan“, cel mai important din ţară, şi descrierea corespunde întocmai şi situaţiei de astăzi. Nu s-a făcut nici un efort de a reabilita aspectul atît de degradat al minunatei case, de altfel monument istoric. O parte din activitatea Institutului s-a transferat în spaţiile care i-au fost puse la dispoziţie în Casa Academiei (Calea 13 Septembrie, nr. 13), edificiul grandios şi jerpelit pe care ni l-a lăsat moştenire Epoca de Aur. Pentru vechiul sediu, consolidarea necesară întîrzie.

De aceea, a venit vremea să amintim trecutul acestei c