Dacă le-ai vedea fără să ştii mai bine, te-ai aştepta ca din ele să coboare feţe de interlopi, nu feţe bisericeşti. Este vorba despre maşinile cu care s-a deplasat în ultimii ani Patriarhul Daniel: un Audi A8 alb şi un Mercedes Clasa E, cu folii pe geamuri.
E irelevant dacă le-a primit sau au fost cumpărate. Maşinile astea care emană un lux ostentativ sunt incompatibile cu valorile creştinismului, la fel ca odăjdiile brodate cu fire de aur. Aşa că stau şi mă întreb: Cum e posibil să fii prefericit şi totuşi să nu te simţi bine în pielea ta? Să te refugiezi în pielea tapiţeriilor unor maşini de lux, pentru a-ţi ostoi vanitatea şi atracţia pentru deşertăciuni frumos poleite, incompatibile cu ipostaza de patriarh? Ce fel de exemplu dai tu, ca lider spiritual ce te pretinzi a fi?
Ne-am obişnuit să facem mişto de personaje sinistre precum Gigi Becali, care cred că-şi pot achiziţiona un loc în Rai ctitorind biserici şi făcând donaţii unor mănăstiri, dar pierdem din vedere faptul că biserica este cea care a permis apariţia unor astfel de personaje, inculcându-le oamenilor ideea că bunăvoinţa lui Dumnezeu poate fi cumpărată. Preoţii se comportă ca nişte „peşti” care mediază între două lumi, cea divină şi cea terestră. Îl scot pe Dumnezeu la produs, profitând de naivitatea ignoranţilor.
Pomelnicele şi acatistele pe care preoţii şi călugării le citesc contra cost sunt forme atavice ale indulgenţelor din vremea Inchiziţiei (bileţele pe care catolicii din Evul Mediu le puteau cumpăra pentru a le fi iertate păcatele). Diferenţa este că în prezent actul de a mitui divinitatea este oarecum disimulat. Oare cum pot unii atât de naivi încât să creadă că privirea lui Dumnezeu poate fi fascinată de „ochiul dracului”?
O indulgenţă este şi Catedrala Mântuirii Neamului: o indulgenţă colectivă arhitecturală, care va costa aproximativ 400 de milioane de euro. Numele
