Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Finanţelor are un fond de rezervă de peste trei miliarde de euro pentru situaţii de urgenţă

Publicat in Gandul, joi 8 decembrie 2011 ·

Ministerul Finanţelor Publice are la dispoziţie un fond de rezervă de peste 3 miliarde de euro, buffer, care ar putea fi folosit în situaţia în care România are dificultăţi de finanţare, au declarat surse oficiale.

Bufferul de rezervă cuprinde atât fonduri de la Uniunea Europeană cât şi bani proveniţi din emisiunea de euroobligaţiuni din vară, au mai arătat sursele. Potrivit acestora, "banii aceştia ne-ar ajunge până anul viitor pe vremea asta".

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat miercuri, pentru gândul, că România îşi poate asigura finanţarea pentru patru luni fără a fi nevoită să apeleze la împrumuturi.

"În momentul de faţă, ministerul are asigurată finanţarea timp de patru luni, atât finanţarea deficitului bugetar, cât şi acoperirea titlurilor de stat care ajung la maturitate. Putem asigura finanţare timp de patru luni, fără să ieşim în piaţă", a afirmat Ialomiţianu. Întrebat care e valoarea acestei rezerve, ministrul a declarat că este o cifră care, dacă ar fi făcută publică, ar avantaja băncile.

Ialomiţianu a adăugat că România nu ia în calcul varianta accesării fondurilor din acordul de precauţie încheiat cu FMI, nefiind în situaţia disperată a altor state de a cere finanţare de urgenţă: "Nu suntem în situaţia de a fi nevoiţi să acceptăm orice costuri de împrumut".

Croitoru: Rezervele financiare dau putere de negociere pe piaţă

La rândul său, consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a declarat miercuri că există posibilitatea ca România să acceseze banii FMI în cazul în care subsidiarele din ţara noastră vor repatria fonduri către băncile-mamă.

"Băncile pot să repatrieze cel mai uşor fondurile care au fost investite în titluri de stat şi care ajung la scadenţă. Ceea ce bineînţeles poate să creeze, în viitor, o problemă din punct de vedere al finanţării Guvernului. (…) La nivel teoretic, eu nu e

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 2 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 5 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 3 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 12 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum 2 ore
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°