Corneluş Dinu şi soţia lui, pe vremea când nu aveau atâtea probleme în familie Corneluş pleacă de la spital Cornel şi Silvia Dinu
Deşi s-a declarat optimist în privinţa recuperării mamei sale, vizita la spital l-a emoţionat de fiul "Procurorului", acesta părăsind unitatea spitalicească vizibil afectat. În imaginile realizate de reporterii CANCAN, Corneluş şi Alexandra apar transfiguraţi de durere.
"Mama se simte mai bine, acum e în afara oricărui pericol, cel puţin faţă de cum a fost. Este încă la terapie intensivă", a declarat ieri, pentru cancan.ro, Corneluş Dinu.
Starea Silviei Dinu, care suferă din cauza diabetului şi a arterosclerozei, s-a agravat în vara anului 2010, când a pierdut primul picior, iar la începutul acestei săptămâni i-a fost amputat şi al doilea. Tragedie în familia lui Cornel Dinu! Soţia lui "Mister" a rămas şi fără al doilea picior! Corneluş Dinu nu şi-a văzut mama! "Deocamdată nu am apucat să vorbesc cu ea"
Corneluş Dinu şi soţia lui, pe vremea când nu aveau atâtea probleme în familie Corneluş pleacă de la spital Cornel şi Silvia Dinu
Deşi s-a declarat optimist în privinţa recuperării mamei sale, vizita la spital l-a emoţionat de fiul "Procurorului", acesta părăsind unitatea spitalicească vizibil afectat. În imaginile realizate de reporterii CANCAN, Corneluş şi Alexandra apar transfiguraţi de durere.
"Mama se simte mai bine, acum e în afara oricărui pericol, cel puţin faţă de cum a fost. Este încă la terapie intensivă", a declarat ieri, pentru cancan.ro, Corneluş Dinu.
Starea Silviei Dinu, care suferă din cauza diabetului şi a arterosclerozei, s-a agravat în vara anului 2010, când a pierdut primul picior, iar la începutul acestei săptămâni i-a fost amputat şi al doilea. Tragedie în familia lui Cornel Dinu! Soţia lui "Mister" a rămas şi f