Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un poliţist a fost ucis, în urma unui atac la Virginia Tech. Atacatorul a fost găsit mort, cu arma lângă el

Publicat in Antena 3, joi 8 decembrie 2011 · · ·

Mai multe focuri de armă au readus panica în campusul universităţii americane Virginia Tech, la cinci ani după masacrul soldat cu 33 de victime, între care un profesor român. De această dată, un poliţist a fost ucis de un individ care, după câteva ore de tensiune, a fost şi el găsit mort, probabil în urma sinuciderii.

Cronologia evenimentelor

09 decembrie 2011

UPDATE 05:40 Ucigaşul s-a făcut nevăzut iar administraţia universităţii a declanşat un sistem de avertizare instalat după masacrul din 2007. Campusul a fost închis iar studenţii şi profesorii au fost rugaţi să rămână în clădiri.

La locul atacului s-au concentrat importante forţe de poliţie, inclusiv din unităţile speciale. După câteva ore, cadavrul suspectului a fost găsit cu o armă alături. O sursă din forţele legii a confirmat, sub acoperirea anonimatului, că al doilea cadavru era, într-adevăr, al ucigaşului.

08 decembrie 2011

UPDATE 00:11. Descriind moartea celei de-a doua persoane, autorităţile au spus în cadrul unei conferinţe de presă că un ofiţer de poliţie care investiga moartea colegului său a văzut o "persoană suspectă" în parcarea campusului, dar când s-a apropiat de locul în care era bărbatul, acesta era mort din cauza unei răni cauzate prin împuşcare.

Poliţia a refuzat să comenteze dacă persoana s-a împuşcat singură, dar un purtător de cuvânt al Poliţiei a declarat reporterilor că ofiţerii nu l-au împuşcat.

Poliţiştii nu au comentat nici dacă a doua persoană decedată este aceeaşi cu cea care l-a ucis pe colegul lor.

UPDATE 23:45. Atacatorul de la Universitatea Virginia Tech se pare că a fost găsit mort, iar o armă ar fi fost găsită lângă cadavrul celei de-a doua victime, au declarat oficialii instituţiei americane, citaţi de NBC.

Potrivit reprezentanţilor poliţiei locale, orice fel de a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 12 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 10 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 45 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 37 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 2 ore
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°