Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Cortină de Fier a Europei va trece prin Ucraina

Publicat in Romania Libera, joi 8 decembrie 2011 ·

Degradarea rapidă ultimelor rămăşiţe de democraţie din Rusia şi creşterea tensiunilor dintre Moscova şi Occident prefigurează o nouă eră a confruntării între Est şi Vest. Noua Cortină de Fier va trece prin Ucraina, ţară în care preşedintele Viktor Ianukovici a creat un regim oligarho-militarizat de inspiraţie kaghebistă.

Summit-ul UE-Ucraina care va avea loc pe 19 decembrie ar trebui să pună capăt oficial aspiraţiilor Ucrainei de a deveni membră a Uniunii Europene în momentul în care nu se va reuşi semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Uniunea Europeană. În pofida faptului că Polonia, ţară care deţine preşedinţia UE, face lobby intens pentru atragerea Ucrainei pe orbita europeană cu toate derapajele ei autoritare, Germania continuă să se opună ferm atâta vreme cât statul de drept se deteriorează rapid în Ucraina. Condamnarea Iuliei Timoşenko la şapte ani de închisoare în ciuda apelului UE de decriminalizare a acuzaţiilor la adresa fostului prim-ministru reprezintă o sfidare are nu va fi trecută cu vederea.

Condamnarea Iuliei Timoşenko nu este însă decât vârful iceberg-ului, care ascunde o realitate mult mai sinistră despre regimul Viktor Ianukovici. Potrivit unei analize realizate de Jamestown Foundation, sistemul Ianukovici se bizuie pe două structuri: prima constă într-o formă evoluată a aparatului oligarhic creat sub Leonid Kucima şi perpetuat sub Viktor Iuşcenko care duce Ucraina spre un capitalism de stat de tip rusesc. A doua este o „milito­craţie‘‘ bazată pe forţele de securitate (servicii secrete, armată, poliţie), guvernatori regionali şi parlament. Guvernul nu este decât un instrument de a menţine echilibrul între diferitele grupuri de interese din cadrul partidului prezidenţial, Partidul Regiunilor. Şi această a doua structură este copiată în fiecare din elementele sale după „verticala puterii" create de Vladimir Putin la Moscova

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 21 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 18 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Consiliul JAI stabileşte, joi, data aderării noastre la Schengen cu graniţele terestre. Reuniunea de la Bruxelles începe în jurul orei 11.00, ora României

HotNews acum 2 ore
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor lua joi decizia aderării depline la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei şi vor stabili de la ce dată se vor desfiinţa controalele la graniţele terestre, după ce Austria şi Olanda au fost de acord s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 10 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 31 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Evaluarea SpaceX a crescut la 350 de miliarde de dolari, compania răscumpărând acţiuni

News.ro acum o ora
Evaloarea companiei SpaceX, fondată de Elon Musk, a ajuns la 350 de miliarde de dolari în urma unei vânzări secundare de acţiuni, conform informaţiilor confirmate de CNBC. SpaceX şi investitorii săi au convenit să achiziţioneze acţiuni de la angajaţ

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 8 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°